Până când regizorul nu a dat undă verde nu s-a putut intra în sala de spectacol. Am stat în soarele după-amiezii până când am primit semnalul. Curând ne-am pomenit într-o beznă aproape totală. După ce ne-am adaptat vederea am descoperit un decor minimalist spre mizerabil, în perfectă armonie cu ruina Morii Răsărit: flacoane de plastic, cutii de bere turtite, hârtii şi ziare mototolite. Am păşit grijulii să nu deranjăm, am trecut pe lângă un pupitru cu microfon şi ne-am ocupat locurile mai tăcuţi decât de obicei. Uşa de fier s-a închis cu zgomot, semn că spectacolul poate să înceapă.

Continuă lectura →