Etichete
Alin Stanciu, Anda Tămășanu, în 4 tablouri, Daniel Vulcu, Dragoste, George Dometi, Giorgia Căprărin, Lukas Bärfuss, Moara Răsărit, Radu Tudor, teatru, Trupa Iosif Vulcan
Într-o relaţie extraconjugală nu se află doar două persoane, un el şi o ea, ci şi ceilalţi, înşelaţii de acasă. Iar pe măsură ce intră şi ei în poveste, drama se extinde ca o eczemă de neoprit. Deşi numărul 4 duce cu gândul la o formă cu unghiuri, piesa de teatru „Dragoste, în patru tablouri” nu mi-a lăsat imaginea unui pătrat, ci mai degrabă a unui cerc. Un cerc vicios în care se produce o dramă circulară, cu poveşti întrepătrunse surprinzător şi vulcanic.
Cum totul se învârte în jurul sexului frumos, piesa elveţianului Lukas Bärfuss e dusă în spate de poveştile a două femei. Daniel Vulcu, aici în postură de regizor, a mers pe mâna tinerilor. Evelyn, a cărei fragilitate e construită cu duioşie de Georgia Căprărin, este o femeie atât de nesigură şi disperată încât ajunge să-l curteze pe valetul hotelului în care comite amantlâcul cu doctoraşul ei secret. Tot ea furnizează şi una din cele mai provocatoare, dar şi decente în acelaşi timp, scene de nuditate jucate la Oradea.