Discuţia de mai jos este reală.

Ea: Ce spui de Michael? Regreţi?

Eu: Sigur, întotdeauna regret moartea unui muzician, chiar dacă nu îi sunt fan.

Ea: Din punctul ăsta de vedere, da, şi eu regret.

Eu: Hopa! Detectez şi altceva în răspunsul tău. Ce e?

Ea: Nimic. Dar nu pot spune că e o mare pierdere.

Eu: Îţi recomand să nu mai spui la nimeni asta.

Ea: De ce?

Eu: Din o mie de motive. O să pari o femeie superficială şi rea. Astea ar fi primele două şi cele mai importante. O să încerc să uit ce ai spus. Rămâne secretul nostru.

Ea: De ce? Vrei să spui că suferă omenirea ?

Eu: Nu mai spune nimic pe tema asta, te rog!

Ea: Era un obsedat şi un om bolnav.

Eu: Orice spui se reflectă asupra ta. Fiecare om priveşte o problemă prin prisma propriei personalităţi. Iar cand spui aşa ceva, numai bine nu se vede în afară.

Ea: Nu pot să-mi schimb părerea doar pentru că poate avea un impact negativ. Hai să fim serioşi. Avea o gândire bolnavă rău. E adevărat că a avut şi un album bun, dar cam atât.

Eu: Chiar dacă ar fi aşa cum spui tu, un obsedat este un om bolnav. Iar dacă moartea unui om bolnav nu ţi se pare o mare pierdere, te cam apropii de stilul de gândire al unui individ cu mustaţă, care a vrut cândva să cucereasca Europa.

Ea: Da? Spune-mi tu, atunci, ce ai admirat la el? De ce numeşti o mare pierdere?

Eu: Dacă nu-l admiri, nu e niciun bai. N-o să te conving niciodată că a fost un muzician excepţional şi un showman desăvârşit. Dar până la ce spui tu e cale lungă. Nu fi rea! Mă înspăimânţi.

Ea: Nu sunt rea.

Eu: E cam greu să susţii asta după ce ai spus mai înainte.

Ea: Nu am spus cu răutate.

Eu: Niciun om rău nu recunoaşte (sau nu ştie) că e rău. Mai bine te opreai când ţi-am spus prima dată. Intuiam unde se va ajunge. Te rog, nu mai spune nimănui ce mi-ai spus mie. Chiar daca tu crezi că e aşa. Emană foarte multă răutate şi ne degradează ca oameni.

Ea: Lasă că sunt destui care suferă şi-l plâng. Încape şi una ca mine.

Eu: Aici e vorba doar de tine, nu de el şi nici de cei care îl plang. Nu lui Michael Jackson îi fac susţinere, ci încerc să te împiedic pe tine să spui ceva groaznic.

Ea: Foarte ciudat gândeşti.

Eu: Îmi pare foarte rău că am avut discuţia asta. Sunt extrem de trist de ceea ce am descoperit în tine.

Ea: Că nu consider o mare pierdere moartea lui Michael?

Eu: Că nu consideri o mare pierdere moartea unui om. Că nu consideri o pierdere o viaţă. Că îl consideri un obsedat şi un om bolnav doar din cauză că presa te-a intoxicat cu informaţiile astea, fără să ştii dacă e adevărat sau nu. Că nu ai putut să descoperi muzicianul din el şi talentul său incredibil. Şi încă o dată pentru cuvintele „Nu e mare pierdere”. Brrrr!

Ea: Ţi-am zis la început că din punctul de vedere al artistului… da, este o pierdere. Dar din punct de vedere al omului, nu consider că este.

Eu: Mi-ai făcut o seară tristă. Se pare că orice bucurie se plăteşte.

Ea: A mai murit un om, la fel cum au murit 228 într-un avion. Şi la fel cum o să murim şi noi odată. Fără să fie mare pierdere pentru societate!

Eu: …

Ea: Bine , văd că vorbesc singură. Prin urmare, mai bine mă opresc. Noapte bună.

Lucian Cremeneanu