Nu e frumos să te auto-citezi, dar am găsit un text scris în 2002, în timpul Mondialului din Coreea de Sud şi Japonia, în care explicam de ce îmi doresc ca România să nu se califice nici la Europenele din 2004 şi nici la Mondialele din 2006. Din nefericire, dorinţa mi s-a împlinit. Am primit chiar şi un bonus nedorit – nu ne-am calificat nici în 2010. Propun să fiu iertat şi înţeles. Sime, rupe-mă! Vă redau finalul articolului:

„Mondialul acesta care se ţine fără România ar trebui să ne înveţe ceva. Că uitându-ne la un meci fără să ne roadă patima pentru o echipă şi ura pentru cealaltă, vedem adevăratul fotbal. Acela în care ne bucurăm dezinteresat pentru o pasă cu călcâiul, un gol din foarfecă, un şut năprasnic sau un reflex extraordinar. Creierul este eliberat de povara înjurăturilor pentru echipa adversă, arbitrii devin omuleţi simpatici, iar cartonaşele nu mai au nici o culoare.”