Etichete

, , , , ,

DSC_2364 crop

E greu să te gândeşti la Alexandru Andrieş la modul nestatistic. Cel mai prolific compozitor şi interpret din România scrie melodii întruna. A avut an în care a scos şi trei albume. Eu, unul, am renunţat să le mai ţin socoteala, deşi le ascult cu mare plăcere şi atenţie. I s-a întâmplat chiar să uite de unele discuri lansate. Cu toate acestea, publicul i le-a primit pe toate, iar critici negative n-a prea avut. Deci, care e faza cu Andrieş?

Această prezentare necesită JavaScript.

În primul rând, Andrieş are un cenzor foarte exigent care se numeşte Alexandru Andrieş. Deşi am părea îndreptăţiţi să-l acuzăm de superficialitate cu atâtea albume la activ, la o ascultare mai atentă nu e deloc aşa. Fiecare melodie, oricât de mică sau jucăuşă ar fi, exprimă ceva, spune ceva, satirizează ceva. În al doilea rând, Andrieş cântă şi compune înconjurat de prieteni. Şi pe scenă, şi în studio are o atmosfera degajată, tonică şi învăluită în nori de umor şi averse de bine. În al treilea rând (sau poate primul), Andrieş e un mare artist.

Într-un interviu pe care i l-am luat în direct la Radio Sonvest în 1995, A.A. mi-a mărturisit că nu a avut niciodată emoţii pe scenă. Crezând că glumeşte, am insistat cu întrebarea şi m-a lămurit definitiv: „Nu am şi nu am avut niciodată trac”. Cinismul său seducător şi unic devenise dintr-o dată legitim. Dar lipsa tracului nu a dus la absenţa sensibilităţii. O sensibilitate pe care Andrieş o camuflează instinctual în cântece care spun mai mult şi mai frumos decât videoclipurile cu inimioare roşii ale altora. E paradoxal modul în care poate să te atingă la sentiment cu un zâmbet sarcastic în colţul gurii. Andrieş ştie să râdă fără să supere, ştie să ironizeze fără să jignească şi poate să emoţioneze fără să aibă emoţii. Şi totuşi, pare incapabil să spună în faţă „Te iubesc!”

La concertul din Blue Monday ne-a salutat politicos cu „Ce oraş frumos!” după care ne-a purtat prin vasta sa discografie, amestecând jazz, blues şi rock fără a trage cu ochiul în cartea de reţete. Apropo de discografie, şansele de câştig la Loto sunt mai mari decât şansele de a ghici melodiile pe care le va cânta Andrieş. M-am bucurat de toate cele pe care le-a cântat şi mi-aş mai fi dorit altele, încă pe atâtea. O parte din public i-a cântat textele, o parte le-a ascultat şi a râs la sfârşitul lor, iar o parte a vorbit tare la masă.

Omul fără trac pe scenă are în continuare o inocenţă care îi anulează vârsta. A stat pe scenă „mândru ca un Ţepeş” sub privirile adulatoare ale Mariei Ioana Mântulescu, o prezenţă live mult prea discretă, care se aude în concert mai încet decât pe discuri. Ne-a plăcut de chitarist, l-am aplaudat pe saxofonist şi l-am iertat pe baterist. Şi încă o dată l-am admirat pe Andrieş. Mai rămâne ca cei din Blue Monday să înveţe să pună luminile pe trupa care cântă pe scena obturată de bârne de lemn. Că de auzit, s-a auzit bine.

Lucian Cremeneanu

(27 mai 2008)

Anunțuri