O mamă stă pe iarbă și își alăptează nou-născutul. Două doamne despică o prăjitură de dimensiunea unui tort. Alte cîteva mii de oameni își savurează sandviciurile, salatele sau fripturile aduse de acasă. Se bea vin bun, iar aroma cafelei de după-amiază se simte pe ici, pe colo. Nimeni nu fumează. Evenimentul este smoke-free. Cîteva rațe sălbatice plutesc pe micul heleșteu de lîngă scenă, altele se plimbă relaxate printre oameni, scaune de picnic și genți termo-izolante. Deși pare hotărît să-și încheie socotelile cu ziua de azi, soarele mai are curiozitatea să arunce cîteva priviri curioase peste mica vale. E februarie și e vară. E pace deplină.

Suntem în Pioneer Women’s Memorial Park, parte a  Grădinii Botanice din Perth, Western Australia, care, la rîndul ei, face parte din superbul Kings Park, o imensitate de 400 de hectare de verdeață perfectă. Trebuie să înceapă din clipă în clipă An Evening On The Green, un concert la care cap de afiș este Ronan Keating. Atmosfera e atît de plăcută, încît aproape nu mai contează cine e pe scenă. Într-un astfel de decor l-aș putea asculta și pe Horia Brenciu.

Dar, de fapt, toată lumea a venit pentru ceea ce urmează să se întîmple pe scenă. Pentru început avem o jumătate de oră de jazz și r&b cu Shameem, o celebritate locală născută dintr-un tată chinezo-malaezian și o mamă iraniană, care și-a lansat anul trecut albumul de debut. Pian fin, voce de jazz și mult bun simț. Apoi o avem pe Sharon Corr, nume care, din neatenție, nu mi-a spus nimic cînd l-am văzut pe afiș. Abia cînd i-am auzit vioara și vocea am sărit ca ars! Wow! E Sharon Corr de la The Corrs! Ce surpriză, ce bonus nesperat! Ne-a bucurat cu 45 de minute de cîntece made in Ireland, deopotrivă din discografia Corrs și de pe albumul solo „Dream of you”, scos în 2010. Cîntecul care m-a impresionat cel mai tare a fost o superbă variantă instrumentală a cîntecului tradițional irlandez „Women of Ireland”, același care care a fost folosit și de The Christians pentru hitul „Words”.

La 8 și jumătate fix, în conformitate cu afișul și așteptările publicului, care a ajuns deja la vreo 5.000 de capete, Ronan Keating intră pe scenă. Își încheie turneul australian pe coasta de vest, în Perth, după ce a colindat și prin Noua Zeelandă. Ronan nu mai e băiatul de 16 ani de la debutul cu Boyzone, ci un bărbat în toată firea, care urcă pe scenă îmbrăcat la costum (croit cu un număr mai mic, părerea mea), care are melodiile lui, publicul lui și o porție deloc neglijabilă de distincție britanică. Cu o prezență scenică ce combină într-un mod fantastic dezinvoltura cu timiditatea, irlandezul reușește performanța de a fi seducător cu publicul feminin, fără să-i enerveze pe bărbații cu care acestea au venit la concert. Căldura cu care a fost primit la intrarea pe scenă provine în doze egale de la succesul pe care Boyzone l-a avut în Australia, de la cele 22 de milioane de discuri solo vîndute aici și de la notorietatea pe care i-a adus-o prezența în juriul variantei australiene a emisiunii X-Factor. De altfel, de doi ani Ronan locuiește în Sydney.

Bărbatul de 25 de milioane de lire sterline a început în forță cu Believe Again și a continuat cu melodii din perioada solo. Nu și-a lăsat fanii să aștepte prea mult hiturile de primă mînă – If Tomorrow Never Comes a venit nesperat de repede, a patra, și a unit pentru prima dată vocile publicului. Sharon Corr a revenit pe scenă pentru un duet la piesa Last Thing On My Mind, înregistrată de Ronan Keating cu Leann Rimes. A urmat o trecere prin două cîntece compuse de celebrul compozitor american Burt Bacharach și lansate de Christopher Cross (Arthur’s Theme) și Isaak Hayes (Walk On By). When You Say Nothing At All s-a cîntat pe la jumătatea concertului și a pus din nou doamnele pe jar.

It’s Alright și Will You Ever Be Mine au fost momente de preview al albumului pe care Mr. Keating l-a anunțat în acest an, iar Lovin’ Each Day a fost ultima înainte de bis. Mai puțin de două minute a lipsit de pe scenă, timp suficient să se lepede de costum și să apară în tricou negru, mulat pe corp, cu brațele vînjoase și tatuate la vedere. În timp ce Pump It Up, piesa lui Elvis Costello, a fost pentru mine o surpriză, Love Is A Rollercoaster n-a fost. Era așteptată de toată lumea. A fost cîntecul potrivit pentru un final de concert exploziv, cîntat în picioare de toată asistența. Oricît de tare au strigat mai apoi doamnele și domnișoarele, artistul de 35 de ani n-a mai apărut.

Am fost plăcut surprins de faptul că Ronan Keating n-a apelat deloc la repertoriul Boyzone, semn de maturitate artistică pe care și-o poate permite la 12 ani de la primul album solo. L-am aplaudat pentru jocul de scenă (acum știu de unde s-a inspirat britanico-bihoreanul David Bryan), pentru modestie și pentru că a dovedit că își cunoaște și respectă publicul. Ronan nu e nici o voce mare, nici un charismatic precum Robbie Williams, nu se promovează agresiv ca Doamna Gaga, dar își face meseria cu seriozitate, crescînd pas cu pas. Un concert foarte bun, care nu a creat magie, dar le-a făcut o seară excelentă unor oameni obișnuiți să vadă live cele mai mari nume din show-bizz-ul mondial.

P.S.: Am rămas special printre ultimii la ieșirea din parc pentru a vedea cîtă mizerie rămîne pe iarbă după un astfel de mega-picnic. Australienii m-au surprins plăcut încă o dată. În urma cîtorva mii de oameni veniți cu mîncare și băutură la concert au rămas reziduuri cît să umple două, maxim trei pubele.

Setlist:

01. Believe Again
02. If You Love Me
03. The Way You Make Me Feel
04. If Tomorrow Never Comes
05. Last Thing On My Mind
06. When The World Was Mine
07. It’s Alright
08. Summer Outside
09. Walk On By
10. Arthur’s Theme
11. When You Say Nothing At All
12. Will You Ever Be Mine
13. I Love It When We Do
14. Separate Cars
15. Turn It On Again
16. Friends In Time
17. Lovin’ Each Day

Bis:

18. Pump It Up
19. One More Song
20. Love Is A Rollercoaster