Etichete

, , , ,

În satul Ketewel din regiunea Gyanyar, Bali, o femeie a născut recent gemeni, băiat şi fată. Evenimentul, care oriunde în lume este o mare bucurie (mai puţin în China, fireşte), a generat aici o reacţie opusă. Cazul a fost declarat „spiritual impurity” şi, drept urmare, ceremoniile religioase din sat au fost suspendate pe o perioadă de 42 de zile.

Toate templele satului au fost goale în timpul celor mai mari sărbători balineze – Galungan şi Kuningan. Menţionez că balinezii, oameni extrem de credincioşi, au aproape zilnic ceremonii religioase, de la care nu au voie să lipsească. Ceremoniile vor fi reluate abia la sfîrşitul perioadei de suspendare, cînd se va organiza un uriaş ritual de purificare.

Conform legii tradiţionale balineze, naşterea gemenilor cu sexe diferite în familii de oameni obişnuiţi este considerată naştere nelegiuită, iar familia şi nou-născuţii sunt izgoniţi din sat pe timpul celor 42 de zile. În anumite cazuri, familia este obligată să locuiască pe perioada respectivă în cimitirul satului, într-un adăpost împrovizat. Anumite sate din Bali, cum ar fi Padangbulia, din regiunea Buleleng, încă aplică  această regulă .

Dacă simţiţi că vă cresc uimirea şi indignarea, citiţi mai departe.

Se pare că regula desconsiderării gemenilor băiat-fată născuţi într-o familie de oameni obişnuiţi nu vine de la divinitate, cum aţi fi înclinaţi să credeţi, ci de la… statutul social.  Pe vremuri, în Bali, doar familia regală avea voie să nască gemeni de sexe diferite (numiţi kembar buncing), ceea ce era considerat un privilegiu divin. Cînd acest lucru se întîmpla în familii de oameni obişnuiţi, fapta era încadrată ca memada-mada (imitarea regalităţii) şi se pedepsea cu moartea.

Venirea pe lume a gemenilor de sexe diferite în familia regală este sărbătorită zile în şir prin festivităţi publice şi petreceri pentru toată comunitatea. Cînd gemenii ajung la maturitate, se căsătoresc între ei şi conduc împreună regatul. Oamenii cred că un regat condus de kembar buncing va fi binecuvîntat cu prosperitate şi victorii pe toate planurile.

Totuşi, vechile legi s-au mai îmblînzit. În Ketewel, familia cu gemeni nu a fost izgonită din sat. Li s-a cerut doar să sprijine organizarea ritualului de purificare de la sfîrşitul perioadei de 42 de zile de suspendare religioasă. Mai mult, satul va plăti pentru toate cheltuielile aferente. Bunicul gemenilor a declarat că familia respectă decizia consiliului local (hotărîrea de instituire a stării de „impuritate spirituală” a fost luată democratic, prin vot), la fel cum va respecta orice altă decizie.

Mai adăug două observaţii la acest caz incredibil.

1. În articolul de ziar din care am aflat întîmplarea nu era prezentată nicio opinie ştiinţifică, a unui neo-natolog, spre exemplu, care să explice că naşterea de gemeni nu este o anomalie care să fie pedepsită.

2. Tată gemenilor este ginecolog.

Publicitate