Scoţianul Ray Wilson a început să fie cunoscut cu grupul Stiltskin. A devenit celebru în 1996, când a fost chemat în Genesis. Dar după un album şi un turneu s-a trezit pus pe liber. A avut puterea să o ia de la capăt de unul singur. A înregistrat până acum 10 albume solo, din care 6 live. În 2008 s-a mutat în Polonia, pentru că acolo locuieşte iubita sa. Unul dintre proiectele sale muzicale se numeşte Genesis Klassik. În 19 februarie 2014 a cântat la Cluj Napoca. 

ASCULTĂ UN INTERVIU CU RAY WILSON [realizat împreună cu Daika Attila, de la Radio Transilvania Oradea]

Nu a fost prima prezenţă a lui în România. Ray Wilson a mai cântat în 2011 la… Zilele Municipiului Turda (îmi cer scuze pentru punctele de suspensie, dar nu m-am putut abţine). La Cluj Napoca a fost invitat pentru un eveniment pe jumătate privat, pe jumătate public. Implicarea masivă a sponsorilor, organizarea ireproşabilă şi promovarea corectă a evenimentului au făcut ca sala Teatrului Maghiar să fie plină la capacitate.

Am intrat în sală la 8 fix şi am rămas surprins. Toate cele 900 de locuri erau ocupate, iar lumea aştepta într-o linişte ca de teatru începerea concertului. Am avut de aşteptat foarte puţin. Profesionist desăvârşit, Ray Wilson a redus la jumătate tradiţionalul sfert academic şi a intrat pe scenă la 8 şi 8 minute. A ţinut să vină la Cluj cu echipamentul tehnic complet, inclusiv pianul, şi propria instalaţie de sunet. A urmat un concert al surprizelor plăcute care a justificat fiecare bănuţ cheltuit.

Acompaniat de fratele său Steve, la chitară, plus un pianist, două violoniste şi un om orchestră, care a jonglat în permanenţă între saxofon, flaut, chitară bass şi voce, Ray Wilson a început un slalom discret şi echilibrat printre cântece şi poveşti. Cuvântul „Genesis” din titulatura proiectului a fost mai amplu decât mă aşteptam. Pe lângă piesele clasice ale grupului ca „Follow You, Follow Me” (1978), „The Carpet Crawlers” (1974), „Jesus He Knows Me” (1991), „Ripples” şi „Entangled” (1976) sau „Invisible Touch” (1986), omul considerat de revista Classic Rock Magazine printre primii 20 de vocalişti rock ai lumii s-a atins cu respectul cuvenit şi de creaţiile din perioada solo ale celorlalţi membri Genesis.

Aşa se justifică „Another Day In Paradise”, „Take Me Home” şi „In The Air Tonight” de la Phil Collins, „Biko” şi „Solsburry Hill” de la Peter Gabriel şi chiar „Another Cup Of Coffee” de la Mike & The Mechanics. Dintre cântecele sale, Ray Wilson a selectat „Goodbye Baby Blue”, dedicată despărţirii de o iubită care nu zâmbea niciodată, „Swing You Bag”, scrisă pentru o anume Lily, faimoasă pentru modul în care îşi învârtea pe braţ poşeta în timp ce se admira în oglindă, şi simpatica „The Airport Song”, compusă într-un aeroport din Spania după ratarea (cu 12 ore!!!) a unui zbor.

Nici piesa care l-a propulsat pe Ray Wilson în lumea mare a rockului nu a lipsit. Inside (Stiltskin, 1994) a avut parte de una din cele mai spectaculoase reorchestrări ale serii. Toate cântecele, de altfel, au fost rearanjate cu un bun gust rarisim şi maximă inventivitate, cu ajutorul tinerilor dar, totuşi, rafinaţilor muzicieni de pe scenă. Din perioada petrecută în Genesis, respectiv de pe unicul album înregistrat împreună cu Mike Rutherford şi Tony Banks (Calling All Stations, 1997), Ray a ales doar tulburătoarea baladă „Not About Us”. Seara s-a încheiat cu o interpretare ca la carte a hitului „Mama” (Genesis, 1983).

Pe la jumătatea concertului mă gândeam ce alte voci la fel de bune am mai auzit live. În afară de Andrea Bocelli şi Bono, alte nume nu prea mi-au trecut prin cap. Steve Wilson şi-a secondat perfect fratele la voce şi chitară. Cele două domnişoare violoniste ar fi putut să mă impresioneze mai mult doar dacă ar fi cântat goale. Iar sunetul ar fi putut fi mai bun doar dacă am fi primit fiecare căşti Bang & Olufsen la intrare. Iar despre armoniile vocale impecabile şi balansul perfect al volumelor de pe scenă aş putea să povestesc vreme de trei sticle de vin.

A fost un concert care mi-a lăsat senzaţia că mai vreau. Sper ca Ray Wilson să revină în România. Dacă o va face, îi doresc să aibă mereu public la fel de bun ca cel de la Cluj. Artistului îi place să fie pe drum. „Sunt mereu în turneu”, a mărturisit într-un interviu pe care ni l-a acordat, înainte de concert, mie şi lui Daika Attila de la Radio Transilvania Oradea (Mulţumiri speciale lui Horea Marc, On The Line, şi managerului Bartorz Chlebowski).

Cel mai recent album Ray Wilson, Chasing Rainbows (2013), este considerat cel mai bun produs al său de până acum. La finalul interviului, i l-am caracterizat în 3 cuvinte: „balanced, powerful, sensitive”. I-a plăcut. La fel şi mie. Vi-l recomand.

Lucian Cremeneanu

ASCULTĂ UN INTERVIU CU RAY WILSON [realizat împreună cu Daika Attila, de la Radio Transilvania Oradea]