Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , ,

DSC_2722 []

„Vreau să ajung un actor mare, deşi cred că o viaţă întreagă nu este suficientă pentru asta”. Aşa a început lecţia de cumpătare şi normalitate pe care Victor Rebengiuc a oferit-o, joi seară, în sala Teatrului Regina Maria. „Dialoguri interioare”, iniţiativa regizorului orădean-bucureştean-şi-din-nou-orădean Radu Vaida, e o discuţie tête-à-tête în care personalităţi culturale sunt invitate să se dezbrace de imaginea publică şi să-şi dezvăluie latura intimă. Un talk-show care se urmăreşte fără telecomandă, în care oamenii nu se ceartă.

GALERIE FOTO

A fost o discuţie de două ore între doi prieteni, fiindcă maestrul şi regizorul se cunosc de ani mulţi. Poate chiar de aceea a existat o oarecare stânjeneală reciprocă – Victor Rebengiuc fiindcă era prea lăudat, fapt ce nu-i place, iar gazda sa întrucât trebuia să conducă un interviu cu un prieten, ceea ce nu e uşor. Planul de discuţie a lipsit, fapt care s-a simţit pe alocuri. Probabil că întâlnirea ar fi fost mult mai relaxată, mai naturală, dacă apa din paharele de pe masă ar fi fost înlocuită cu vin. Aşa, ca între prieteni.

DSC_2701 []

L-am descoperit pe Victor Rebengiuc cel din spatele lui Ilie Moromete, al Regelui Lear, al lui Tipătescu sau al lui Fundulea. Un om cu simţul umorului, pe care notorietatea îl deranjează, dar care a învăţat s-o suporte, căruia îi place Beethoven, şi care a început să gătească pe jumătate de dragul soţiei, pe jumătate de foame. Elegant şi calculat, chiar reţinut în unele momente, Victor Rebengiuc şi-a lăsat ochii să strălucească în doar două momente: atunci când a interpretat o scenă din „Marele Inchizitor” de Dostoievski (un text de o năucitoare actualitate) şi când şi-a mărturisit dragostea pentru monarhie („Îmi iubesc Regele. Nu am iubit niciun preşedinte”).

DSC_2710 []

Condimentat discret cu momente muzicale susţinute de doi trombonişti, dialogul a conţinut şi cuvinte interzise în acel context. Astfel, s-au comis următoarele infracţiuni: B. Drăguşanu (min. 8), R. Ţociu (min. 33), M. Badea (min. 34) şi N. Guţă (min. 101). Vizibil impresionaţi de proximitatea sa, spectatorii l-au întrebat pe Victor Rebengiuc cum gestionează relaţia cu personajele sale („Ce cauţi tu în viaţa mea?”), dacă a existat un moment în care a vrut să renunţe la teatru („Niciodată!”) sau ce simte când îşi priveşte filmele („Bă, da’ prost eşti!”). „Aveţi regrete?”, l-a chestionat spre final un tânăr. „Am! Dar nu le spun!”.

„Marea mea şansă a fost că am lucrat cu cei mai mari regizori ai teatrului românesc”, a mărturisit dl Rebengiuc, amintindu-şi de colaborările cu Ciulei, Pintilie, Purcărete, Dabija sau Cătălina Buzoianu. „Cel mai mare succes l-am avut în roluri pe care nu le-am jucat! Ziceau unii: „Ei, dacă ar fi făcut Rebengiuc rolul ăsta…!”. Râsetele şi aplauzele celor 250 de spectatori (mai puţini decât la „Dialogurile” cu Mircea Diaconu şi George Mihăiţă) l-au întrerupt adesea. „Teatrul nu îmi datorează nimic. Eu îi datorez totul”, a conchis Victor Rebengiuc, un actor care vrea să ajungă mare.

Anunțuri