Etichete

, ,

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: Alexandru David

De când conceptul concertului vienez de sărbători este importat şi în România, în sălile de spectacol ajunge, în fiecare decembrie, o categorie aparte de public, venită la întâlnirea cu muzica clasică într-un ciudat ritual de purificare muzicală şi spirituală de sfârşit de an.

Nu s-a făcut excepţie nici la concertul susţinut vineri seara (12 decembrie), la Oradea, de Strauss Festival Orchestra Viena, unde am fost bucuros să văd oameni de neîntâlnit la concertele ordinare ale Filarmonicii. Un public care a mai şuşotit, a mai făcut fotografii, dar a fost entuziast, foarte generos cu aplauzele şi degrabă ridicător în picioare pentru ovaţii.

Spectatorii obişnuiţi ai concertelor de joi seara ale orchestrei orădene au lipsit cu desăvârşire, pe de-o parte din cauza preţului prohibitiv (100 de lei, respectiv 250 de lei pentru biletele VIP), pe de altă parte considerând, probabil, repertoriul prea uşurel.

Orchestra de 16 membri a fost condusă de simpaticul dirijor Willy Büchler, un tip scund, cu ochelari şi chelie, dar cu un zâmbet irezsitibil şi o carismă greu de egalat. Maestrul Büchler a condus orchestra cu vioara în mână, aşa cum făcea şi cel care a dat numele orchestrei.

Turneul Strauss Festival Orchestra Viena i-a avut invitaţi anul acesta pe soprana Leontina Văduva, fiica Mariei Ciobanu, stabilită în Franţa, şi pe tenorul Robert Nagy, solist al operelor din Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti.

Leontina Văduva a electrizat publicul încă de când a intrat pe scenă cu prea-frumosul ei zâmbet, iar de la primele acorduri vocale l-a şi cucerit definitiv. Tenorul Robert Nagy a impresionat prin acurateţea şi vivacitatea interpretării, dar şi prin excelentele adaptări în limba română ale textelor, semnate de el însuşi.

Elementul cheie al spectacolului a fost, indubitabil, dirijorul. Maestrul Willy Büchler are capacitatea de a atrage în sala de spectacol public nou şi îl poate face să se îndrăgostească de muzica clasică. Dirijor şi entertainer al show-ului (a şi prezentat programul în limba engleză), Willy Büchler a dus muzica simfonică până la o întâlnire de maxim bun gust cu entertainmentul.

La „Champagne Polka” de J. Strauss fiul, de pe scenă s-au tras dopuri de şampanie din nişte dispozitive similare pompelor de bicicletă, astfel că sunetul destupării unei sticle a fost cât se poate de real. „Galopul Suspinului” a avut suspine adevărate nu numai din partea membrilor orchestrei, ci şi din partea publicului.

Iar atunci când orchestra a fost ridicată să facă valuri de la stânga la dreapta şi invers chiar în timp ce cânta, a fost limpede că acelaşi lucru ni se va întâmpla şi nouă, celor din public. Şi aşa a fost.

Repertoriul concertului a fost construit foarte echilibrat în jurul creaţiei lui Johann Strauss fiul, cu inserţii din Carl Zeller, Josef Strauss, Luigi Arditi sau Emmerich Kálmán, şi a avut un final în forţă semnat de de Johann Strauss tatăl.

Cei 16 muzicieni plus dirijorul-violonist au interpretat fără greşeală, fără să le pese că jumătate din sala Filarmonicii orădene a fost goală, după ce, cu o zi înainte, turneul debutase cu sala Filarmonicii Banatul din Timişoara aproape plină.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri