Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Weinberger

A.G. Weinberger a intrat în scenă aproape în slow motion, pe cântecul „The road to Mandalay” al lui Robbie Williams. Nu, nu a făcut parte din regie, aşa s-a nimerit! Melodia se auzea în boxe când bluesman-ul numărul 1 al României s-a alăturat trupei care îl aştepta: Virgil Popescu la bass, Titi Herescu la tobe şi Puiu Pascu la clape.

Cu câteva minute înainte, animatorul Florin Silviu Sabău de la Radio Transilvania îl prezentase pe muzician cu câteva vorbe spuse despre acesta de însuşi B.B. King, cu care orădeanul s-a cunoscut şi a colaborat. Mai târziu, A.G. i-a întors favoarea legendei recent dispărute spunând că fiecare chitarist din lumea aceasta ar trebui să ştie un cântec de B.B. King.

Aşa a început cea mai bună cântare din cele trei zile de Grill Fest din Şanţul Cetăţii Oradea. În faţa scenei se adunaseră deja oameni veniţi special pentru concert, special pentru A.G.. „Vă mulţumim că susţineţi muzica pe viu”, a spus în două rânduri muzicianul care, spre deosebire de concertele de club, şi-a scurtat substanţial speechurile dintre melodii şi a lăsat muzica să vorbească.

După un cântec de la T-Bone Walker a urmat unul de B.B. King şi altul de Miles Davis, „două spirite care ne-au marcat existenţa”, după cum s-a exprimat orădeanul plecat în lume şi ajuns la Bucureşti. S-a şi dansat pe trista şi minunata „Tennessee Waltz”. Printre dansatori, chiar fostul baterist al lui Weinberger, orădeanul Miki Orban.

Pe măsură ce A.G. Weinberger intra în propriile-i cântece, se făcea tot mai frig, iar tricoul meu a început să tremure. M-am dus pe la standurile vânzătorilor de mâncare şi băutură cu cerşeala: „N-aveţi o haină de împrumut?”. O doamnă care vindea delicioasa plăcintă de Turnu mi-a dat o bluză de trening cu care am supravieţuit până la sfârşitul concertului.

La 11 fix, A.G. a dat mâna cu colegii şi a coborât de pe scenă cu aceeaşi viteză cu care intrase. Când a revenit pentru bis, eram departe. Returnasem bluza de trening şi încercam să ajung viu la maşină, încălzindu-mă doar de la punga cu plăcintă de Turnu pe care o cumpărasem pentru o săptămână întreagă. Lângă casă, am oprit la Hotelul Ramada pentru un pahar cu bere.

„Ce miroase aşa frumos?”, m-a întrebat un englez când a trecut pe lângă masa mea în acelaşi timp cu o ospătăriţă. După ce mi-am dat seama că nu se referea la tânăra fată, ci la punga mea, am cerut un cuţit şi l-am invitat să servească. „Oh, my God, it’s delicious!”, a exclamat cu gura plină. I-am sugerat să-i cheme şi pe ceilalţi trei colegi care îl aşteptau la masă. Ne-am unificat mesele şi, împreună cu ei, toţi ofiţeri NATO, veniţi cu treabă la Oradea, ne-am întins la poveşti.

După ce mi-au mâncat toată plăcinta şi-au cerut scuze. Nu sunt sigur, dar cred că delicatesa românească i-a convins să voteze „Nu” la referendumul de ieşire din U.E. pe care îl pregăteşte premierul David Cameron. Iar dacă mai rămâneam cu ei la bere, cred că îi convingeam să voteze „Da” chiar şi la referendumul de unire cu Sînmartinul.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri