Etichete

, , , , , , , , , ,

01 Sase picioare

„Şase picioare pe pământ”, Compania Lapsus, Franţa. Foto: Remus Toderici

Teatrul-circ e o mâncare nouă pentru publicul orădean. S-a văzut asta şi la a treia ediţie, desfăşurată săptămâna trecută la Teatrul Regina Maria. Prea puţin public pentru spectacole bune şi foarte bune, greu de găsit oriunde în România, mai ales într-un oraş de provincie. Festivalul a fost mediatizat, preţurile nu au fost prohibitive şi, totuşi, sala nu a fost plină, cum ar fi fost normal. Poate că o campanie de comunicare isteaţă ar trebui, mai întâi, să le spună oamenilor ce este teatrul-circ şi abia după aceea să-i invite la spectacol.

01 Sase picioare 2

„Şase picioare pe pământ”, Compania Lapsus, Franţa. Foto: Remus Toderici

Mini-festivalul a debutat luni, în sala teatrului, cu „Şase picioare pe pământ” a Companiei Lapsus din Franţa, de departe cel mai impresionant (scriu acest text înainte de spectacolul de vineri seara, ultimul din festival). Spectaculos, emoţionant, inovativ sunt cuvinte insuficiente pentru a-l descrie. Un grup de tineri se joacă pe scenă ca nişte copii de pe stradă, iar, la un moment dat, peste ei vine războiul.

„Copiii” au imaginat orice cu ajutorul a câteva sute de cărămizi de lemn, pe care le-au folosit şi în momente de acrobaţie, echilibristică şi îndemânare excepţionale exersate continuu vreme de 5 ani, de când spectacolul se joacă în toată lumea. Copiii din sală au chicotit tot timpul, chiar şi la scene la care adulţii nu aveau curaj. Niciodată nu am văzut atâţia actori orădeni aplaudând în picioare! „Superb!”, am auzit cel mai des la final. „Nu-mi vine să cred că am văzut spectacolul ăsta în Oradea”, îmi spunea un prieten la ieşire.

02 Sfori

„Sfori”, Compania Alexis Rouvre, Belgia. Foto: Remus Toderici

Marţi, un one man show – „Sfori” (Compania Alexis Rouvre din Belgia). Fără spectaculozitatea şi emoţia precedentului, a impresionat prin profunzime şi mulţimea de metafore. Sfori, sfori, zeci de sfori de toate lungimile şi grosimile, pe care artistul le-a manevrat cu maximă creativitate în moduri inimaginabile. Am aşteptat cu toţii să se întâmple ceva, să exclamăm în cor „Uaaaau!”, dar explozia a lipsit. La final, când personajul o sfârşeşte prins în propriul labirint de sfori creat pe scenă, am realizat că aşteptările noastre erau greşite. La ieşire, copii plictisiţi şi adulţi uşor dezamăgiţi…

În aceeaşi seară, pe scena mobilă din faţa teatrului, un clovn îşi dorea să devină muzician şi să cucerească lumea. Spectacolul „Buno Circus Solo” (Aruspice Circus Franţa) a reuşit să cucerească doar mica mulţime care a îndurat râzând frigul tot mai enervant al unei atipice seri de mai. Umor de clovn uşor brutal, chiar grotesc pe alocuri, dar amuzant şi cu o scenă de final absolut superbă: artistul a plutit la înălţime cântând la pian printre valuri de confetti.

03 Buno

„Buno Circus Solo”, Compania Aruspice Circus, Franţa. Foto: Remus Toderici

Lumea artelor nu are un contract exclusiv cu noi prin care se obligă să ne satisfacă în permanenţă ca o prostituată. Ba, din contră, trebuie să ne ofere şi experienţe noi, necunoscute, care poate nici nu ne plac din prima încercare. Doar aşa reuşim să facem paşi înainte şi să ne extindem orizontul cultural. Altfel, unde am ajunge dacă mâncăm toată viaţa mititei şi sarmale?

Lucian Cremeneanu