Etichete

, , , , , , ,

Dacă folosiţi reţelele de socializare aţi aflat cu siguranţă de o campanie umanitară pusă la cale în ultimele luni de mai mulţi actori din Oradea. Un coleg de-al lor, Răzvan Chendrean, decorator la Teatrul Arcadia, a suferit o intervenţie chirurgicală pe creier pentru îndepărtarea unei tumori. Operaţia a avut loc luna trecută la Brain Institute din Bucureşti şi, spre bucuria tuturor, a fost o reuşită. Răzvan se află acum în perioada de recuperare şi toate semnele sunt bune.

Tot pentru el s-a jucat, vineri, şi comedia „Gunoierul”, a Teatrului Artemotion, un succes constant de 5 ani. Sala Arlus a fost aproape plină, Richard Balint, Sebi Lupu şi Mirela Niţă-Lupu au jucat şi s-au jucat cu textul mai mult decât de obicei, au improvizat şi, nu o dată, au râs şi au evadat din roluri pentru câteva momente. Evenimentul a primit o tuşă suplimentară de emoţie şi bucurie când, la final, a fost prezentat şi… Răzvan, aflat în public, undeva în spatele sălii. Zâmbitor, recunoscător şi încrezător în viitorul său.

Pe lângă banii strânşi din bilete şi donaţiile făcute la faţa locului, organizatorii s-au gândit să îngraşe suma finală printr-o licitaţie. Şi aici, din păcate, s-a fracturat un pic lanţul altruismului şi bunătăţii umane care au stat la baza evenimentului. O seară frumoasă s-a încheiat cu o umbră de amărăciune din pricina licitaţiei semi-eşuate. Licitaţia ca formă de tranzacţionare nu a intrat prea adânc în cultura poporului român. E privită mai degrabă ca ceva periculos, de care ar fi mai bine să te fereşti. O situaţie în care tăcerea e de aur.

Am moderat câteva licitaţii în scop caritabil până acum şi ştiu cât de dificil este să-i faci pe oameni să cumpere un obiect din ce în ce mai scump. Îi priveşti aleator prin sală şi simţi cum îţi evită privirea ca nişte elevi care nu vor să fie scoşi la tablă. Pe de-o parte, nici obiectele nu sunt întotdeauna foarte ispititoare. La licitaţia de vineri seara, cel mai licitat obiect a fost şi cel mai ieftin: o foarte frumoasă vază decorativă făcută din peste 2000 de bucăţele de origami. S-a pornit de la 30 de lei şi s-a vândut cu 100. Cele mai scumpe, o rochie (300 de lei) şi un tablou (550 de lei), au rămas nevândute.

Nu-i învinovăţesc pe oameni. Sala de licitaţie trebuie să fie dedicată exclusiv acestui scop. Ea nu poate fi recreată într-o sală de spectacole sau într-un restaurant, unde participanţii sunt prea diverşi. A-ţi dori foarte mult un obiect nu este întotdeauna similar cu a vrea să ajuţi pe cineva, la fel cum nici viceversa nu funcţionează. Licitaţia este un act egoist („Vreau pentru mine”) în timp ce actul de caritate este făcut din generozitate dezinteresată („Vreau să ajut”). În fond, decât mai mult de la puţini oameni, e mai bine să aduni câte puţin de la cât mai mulţi. Aici stă esenţa carităţii.

Multă sănătate, Răzvan!

Lucian Cremeneanu

Anunțuri