Etichete

, ,

Fermiera

Harvey and the Excentric Farmer [de Leah Saulnier The Painting Maniac]

Mijloc de decembrie. Drum lung. Afară frig, în mașină cald. Dintr-un sat iau o femeie la ocazie. Sporovăim cam un kilometru despre ceața întinsă pe șosea, după care îi sună telefonul:

– Da? Da. Bine. Du-te în depozit și vezi ce poți da de acolo! Vinde din torturi, alea de sus, de pe raft. Și mai poți da din ouă. Dar să nu te atingi de materialele de construcții! Alea le lași acolo unde îs! Ai înțeles?

Am ascultat-o vrând-nevrând și, fără să vreau, i-am făcut mental un portret: femeie de la țară, pe la 50 de ani, întreprinzătoare, cu magazin și fermă, muncitoare și harnică, fără aere de patroană, care nu se sfiește să meargă până în satul vecin cu mașini de ocazie. A mai dat două-trei ordine scurte, apoi a închis. M-a privit scurt și a simțit nevoia să se explice:

– Pruncii! I-am lăsat să-mi aibă grijă de ferma de pe internet, și m-or sunat să întrebe dacă pot vinde ceva.

În timp ce eu mă chinuiam să nu intru pe contrasens din pricina râsului pe care încercam să-l înăbuș, femeia a început să-mi explice la foc automat ce e Hey Day și cum se joacă: ai grijă de animale, de culturi, vinzi, plantezi, îngrijești, manageriezi spațiul și resursele, ai grijă la aprovizionare, ești cu ochii în 4 ca totul să meargă strună. Ah, și faci bani. Virtuali.

Totul mi-a fost turuit cu un debit verbal gen Ilie Dobre. Nu a făcut deloc pauze de respirație între cuvinte în cele 10 minute de explicații. Abia înainte să ajungă la destinație am apucat să întreb și eu ceva:

– Și cine e la butoane acum?
– O nepoată, fata lu’ soră-mea, că ea-i mai mare și știe.
– Dar băiatul dumneavoastră câți ani are?
– Opt.
– Și pe el nu îl lăsați să joace?
– Nu, că ăla vinde tot!

Lucian Cremeneanu