Etichete

, , , , ,

galagie

Sursă foto: naturalist.ro

Suntem gălăgioşi, ne place gălăgia, trăim într-o ţară gălăgioasă. Strigăm unii la alţii, dăm muzica tare, claxonăm. Marketingul se face pretutindeni prin metode tot mai agresive, locurile publice devin tot mai zgomotoase pe zi ce trece. O fi competiţia acerbă, o fi teama de a nu fi auzit, o fi însăşi cultura gălăgiei în care trăim?

O sesiune de cumpărături într-un hypermarket te extenuează ca o noapte într-un club. Anunţuri peste anunţuri, reclame peste reclame… Tu eşti consumatorul, iar în timpul petrecut în magazin trebuie să fii stors cât mai tare de bani, de atenţie, de nervi. Anunţuri între angajaţi, promoţii pentru clienţi, melodii stupide, reclame la filme, jingles-uri, colinde… Ajungi acasă un pachet de nervi fără să-ţi dai seama de ce. Poţi să scapi de toată hărmălaia doar dacă mergi la shopping cu căştile în urechi.

„Vino la o partidă de bowling sau biliard, să te relaxezi într-o atmosferă plăcută!”. Aş! Muzica e atât de tare că ţi-e imposibil să te concentrezi. O melodie, o reclamă, o melodie, o reclamă. Îl întrebi de două ori pe cel de lângă tine ce a spus, pentru că din prima nu-l auzi niciodată. De relaxare, nici vorbă. De fiecare dată când merg la zona de agrement dintr-un complex comercial din Oradea îl rog pe tânărul de după tejghea să dea muzica mai încet. „Nu se poate. Aşa e reglată din birou. Şi nouă ne e greu, credeţi-ne!”.

Bisericile au mai nou difuzoare exterioare, ca moscheile din lumea islamică. Preoţii nu mai suportă să se audă doar între pereţi, vor ca mesajele Domnului să fie răspândite în tot cartierul. Discreţia şi cumpătarea mesajului religios s-au dus naibii. Orice slujbă devine o campanie de marketing pe principiul „Nu vrei să vii la noi? Nu-i bai, venim noi la tine!”. Şi dă-i înainte cu „Doamne miluieşte” şi alte hituri din Evul Mediu. Încearcă să pui şi tu boxele pe geam ca să răspândeşti cuvântul domnului Satriani sau al domnului Hendrix: îţi iei amendă în doi timpi şi trei mişcări.

Iată un contra-exemplu: În Singapore, maşinile de taxi nu au staţii de emisie-recepţie. Şoferii primesc comenzile pe un ecran tactil şi le confirmă printr-o apăsare cu degetul. Un beep discret se aude la primirea comenzii, încă unul la confirmare. În rest e linişte, clientul nu e forţat să asculte conversaţiile între dispecerat şi colegii din trafic.

În lumea civilizată, spaţiile publice sunt cât mai silenţioase, iar ”să nu-l deranjezi pe celălalt” e regulă de bază. Gările şi aeroporturile altora sunt mai puţin zgomotoase decât un supermarket de la noi. Acolo, mesajele publice se transmit în scris, semn că toţi ştiu să citească. Megafoanele se folosesc doar pentru anunţuri foarte importante sau situaţii de criză.

La cât de drastic scade rata alfabetizării în România, cred că ne aşteaptă un viitor foarte gălăgios.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri