E desuet să ne întrebăm dacă UNTOLD 2016 a fost un succes sau nu. Cu un stadion de 70.000 de oameni încă din prima seară, cu aproape 300.000 de spectatori în cele 4 zile de festival, cu primii 5 DJ-i ai lumii în ofertă și 8 scene diferite, răspunsul este evident. Clujul a bubuit la propriu și la figurat, zguduit din toate încheieturile de amploarea unui eveniment cu care încă nu s-a acomodat.

Obișnuit cu concertele și festivalurile rock, am fost curios ce voi găsi la unul dance. Am avut multe surprize. În primul rând aglomerație mai multă decât estimam. Deși aflat la a doua ediție, UNTOLD a executat o campanie de promovare impecabilă, de manual, începută încă de la terminarea ediției precedente, iar biletele s-au vândut în totalitate. Am mai fost surprins de accesul destul de lejer (totuși, n-am intrat chiar la orele de vârf), de organizarea armonioasă a spațiului din parc și de aspectul standurilor de mâncare.

Aglomerația de care vorbesc a fost generată într-un procent copleșitor de tineri. Firesc, din moment ce lor li se adresează în primul rând festivalul și abia apoi celor care se străduiesc să-și demonstreze adolescența perenă. Generația tânără este frumoasă, dezinhibată și pasională. Tinerii s-au îmbrățișat, s-au sărutat, au cântat și s-au bâțâit într-una. Fără teama de a exagera, i-am simțit de-a dreptul fericiți.

Discursul DJ-lor, indiferent că erau veniți cu WizzAir sau cu avionul personal, a fost cam identic: ”Untold Festival, are you ready to party?”, ”I wanna hear you scream!”, ”Now everybody jump!” sau ”Make some noise!”. Iar mulțimea, deosebit de ascultătoare la comenzile de pe scenă, a făcut întocmai: s-a distrat, a strigat, a sărit, a dansat, a făcut gălăgie. Reacția publicului a fost destul de uniformă, indiferent de poziția pe stadion, spre deosebire de alte genuri de concerte, unde cei din față se implică mai mult în show, iar cei din spate doar ascultă.

Resursele tehnice au fost impresionante. Pe stadion aproape că s-a făcut risipă de aparatură: 4 coloane verticale a câte 48 de boxe fiecare pe față, plus bașii aferenți (nu știu câți or fi fost), 3 ecrane imense de înaltă definiție, 12 lasere de putere mare, lansatoare de artificii, de confeti, de fum și flăcări, precum și un număr colosal de moving-head-uri (am încercat să le număr, dar mi-a fost imposibil).

S-a simțit lipsa unor coloane de sunet amplasate pe la mijlocul stadionului, așa-zisele boxe de întârziere, care ar fi atenuat din ecou și din desincronizările sunet-imagine pricinuite de distanță. Construcția pentru mixerele de sunet, ridicată pe la vreo 40 de metri de scenă, folosită ca suport pentru lumini și camerele video, dar și ca stand de băuturi pentru publicul din spate, a ucis vizibilitatea în zona centrală și a ”tăiat” publicul în două. Practic, de pe la jumătatea stadionului scena se putea vedea doar din laterale. Noroc cu ecranele.

Faithless au cântat live, cu tobe, chitare, clape și voci. Lui James Arthur i-ar fi stat mai bine pe o altă scenă, mai mică, mai intimă, cu public mai dedicat. Tiesto a impresionat prin show-ul extraordinar de lumini. Fedde Le Grand a fost preferatul meu, cu un set foarte echilibrat și dinamic. De la Parov Stelar mi s-a părut că toată lumea aștepta ceva mai mult. Ai noștri Inna, Subcarpați și Șuie Paparude au deschis în zile diferite scena mare, semn că vor să evolueze în aceeași ligă cu headlinerii.

Apropo de cei mari, Armin van Buuren ne-a testat rezistența fizică și psihică. Personal am rămas până la final curios să văd când va termina. Eroul primei ediții a vrut să fie erou încă o dată – a început pe la 2:30 noaptea și a terminat în zori, aproape de 7. Prima oră a fost foarte bună, a doua a fost suportabilă, a treia un chin, iar la a patra au supraviețuit doar fanii adevărați și încăpățânații ca mine. Printre ultimele melodii a inserat un remix de maxim bun gust al cântecului ”Imagine”, care mi-a mângâiat urechile aflate în suferință și i-a adus iertarea domnului DJ.

Paleta muzicală a fost impresionantă prin număr și diversitate. UNTOLD ar fi fost o ofertă excelentă chiar și fără scena mare, de pe Cluj Arena. Pe scenele mai mici, 7 la număr, oferta a fost vastă: concerte hip-hop, reggae, underground, pop, rock, seturi susținute de diverși DJ neconsacrați, dar talentați. Concertul jamaicancei Tanya Stephens, precedat de românii din Yelllow (da, cu 3 l), a rămas o amintire plăcută, chiar dacă a început cu o oră întârziere. În rest, orarul s-a respectat destul de strict.

Un du-te-vino neîntrerupt între scene a păstrat constant nivelul de entuziasm al publicului, întocmai ca într-o corporație unde treaba merge ca unsă chiar dacă oamenii pleacă și vin într-una. În orele de vârf, dacă voiai să scapi de o aglomerație nimereai în alta, apoi în alta. Cu toate acestea, riscul de plictiseală a fost minim. În marele parc de lângă Cluj Arena aveai ce face.

Zonele de recreere, pentru încărcat telefoanele mobile sau zonele cu wi-fi gratuit de la Telekom au fost și ele pline mai mereu. De altfel, cam acestea au fost și singurele chestii pe ce s-au dat pe gratis. Pentru restul, vorba lui Andrieș, ”bagă mâna-n buzunar…”: 8 lei o bere Ursus la doză, 6 lei o porție de cartofi prăjiți, 18 lei o clătită cu ciocolată sau 20 de lei un hamburger de vită. Deh, UNTOLD e o afacere până la urmă, nu un act de binefacere.

Mâncarea de la standuri a fost diversă și destul de bună pentru fast food. Eu am înghțit-o cam greu din cauza conexiunii la internet. Pentru Digi Mobil, UNTOLD a fost o pălărie prea mare. Rețelele din zona parcului au fost încărcate seară de seară, astfel că folosirea internetului a fost de la o adevărată corvoadă până la imposibil. 😦

Mă întrebam în ultima zi câte beri s-or fi vândut în festival. A doua zi, pac!, statistică: 10 pe gâtlej de participant. Deci, s-a băut ca-n basme. Nu contest că or fi fost și oameni în stare de ebrietate pe acolo, dar eu, culmea, n-am văzut niciunul clătinându-se din cale-afară.

Așa cum era firesc, UNTOLD a iscat și nemulțumiri – că s-a făcut prea mare gălăgie în centru, că parcul public a fost închis pentru o activitate privată, că nu se respectă legile locale. Era imposibil să nu existe și astfel de reacții, festivalurile mari și zgomotoase nu sunt iubite de toată lumea. Urmăriți filmul ”Taking Woodstock”, bazat pe fapte reale, să vedeți ce piedici au avut de înfruntat organizatorii festivalului de atunci. Dar, până la urmă, cele 3 zile din august ’69 au intrat definitiv în istorie.

Dacă e să-i găsim festivalului călcâiul lui Ahile, trebuie cercetat în altă parte. Spre deosebire de alte festivaluri care au crescut treptat, de la an la an, UNTOLD a pornit-o exploziv din prima. La fel ca o echipă de fotbal care trage la titlu și vrea în Champions League încă din anul înființării, UNTOLD are presiunea de a se menține la același nivel ridicat. A adus deja cei mai buni DJ din lume, iar pe viitor publicul (un public care se plictisește repede) și-ar putea pierde interesul pentru reluări sau nume din eșaloanele inferioare.

Dar, pe de altă parte, festivalul are și un avantaj major: prețul scăzut al biletelor față de festivalurile similare din Europa. Acest fapt, cumulat cu vizibilitatea internațională pe care și-a creat-o deja, îi poate aduce în viitor o creștere a numărului de spectatori străini. La ediția de anul ăsta am auzit vorbindu-se în franceză, germană și engleză (maghiara nu o socotesc la limbi străine) și sunt convins că s-a mai vorbit și în multe altele.

Ne place, nu ne place, DJ-ii din Top 100 fac muzica viitorului. Generațiile recente au nevoie de viteză și agresivitate, de cât mai multe bătăi pe minut și de moduri noi de a-și consuma energia. Nu au răbdarea să asculte albume, dar rezistă lejer la un show live de o noapte întreagă. Nu-i preocupă prea tare mesajele cântecelor, dar sunt dependenți de senzațiile create de muzică. Un fum de țigară, o gură de alcool, o mână ridicată în aer și o mișcare lentă de balans a corpului cu ochii semi-închiși îi face fericiți.

UNTOLD e pe cale să devină noul Woodstock, căci rock-ul zilelor noastre respiră pe aparate și nu mai are puterea de a aduna atâta lume la un loc. Cei care ar vrea festivalul mort și îngropat sunt infinit mai puțini decât cei care și-l doresc în continuare. Iar, dacă prin absurd, va fi izgonit din Cluj, alte orașe îl vor primi cu brațele deschise.

Am plecat din Cluj-Napoca cu o etichetă audio în cap – acel ”heeei–hooo” strigat din când în când de grupuri răzlețe de tineri, refren care se răspândea viral în mulțime, se amplifica pentru câteva secunde, pentru ca apoi să se stingă. Până anul viitor.

Lucian Cremeneanu