Etichete

, , , ,

Azi noapte, pe la 1 și jumătate, în drum spre casă. Liniște, nici țipenie de om, mașini rare vâjâie grăbite din când în când. Sunt aproape de locul în care am parcat, când aud niște mieunături de mâță gălăgioase, insistente, disperate. Hai să văd care o fi urgența!

O iau pe o străduță mică. Din aproape în aproape localizez zona sunetelor. Un Renault Megane parcat jumate pe trotuar, jumate pe șosea, aproape de colț. Mă uit sub mașină, nici țipenie de pisică. Dar glasul i se aude tot mai tare. E limpede vocea un pui pierdut, flămând sau cine mai știe cum.

Mieunăturile par să vină de la roata dreapta față. Aprind lanterna de la telefon. Nu văd nimic dincolo de roată. Bag mâna să verific, dar nu dau decât de fiare. Îmi extind vederea cu ajutorul tehnicii – bag mâna din nou până unde pot și fac o fotografie. Așa îl identific pe micul gălăgios.

20160908_011909

Îl chem, îl pâsâi, mă pisicesc și eu. Nimic. Stă acolo și miaună întruna. Pare să nu poată ieși. Cum naiba? Doar știu că mâțele pot intra în găuri imposibile. Să-l momesc cu niște mâncare, îmi zic. Dar de unde? Magazinul din apropiere e închis, restaurantul la fel. Îmi dau seama că n-am ce face.

După 5 minute renunț cu inima grea. Pe măsură ce mă îndepărtez, mieunatul devine tot mai insistent. Urc în mașină, dar nu pornesc. Îmi imaginez cum, dimineață, omul va pleca de pe loc cu pisica agățată prin sistemul de direcție. Apoi se va mira de ce mașina lui pierde sânge. Rup o foaie din carnețelul de bord și scriu mesajul ăsta neverosimil.

20160908_012644

Îl las sub ștergătorul Meganului și îmi pun toată speranța că omul îl va citi înainte de a porni mașina. Nu plec până nu mai fac o poză de verificare. Mâțul e în același loc și face vocalize fără oprire. Îl mai ademenesc cu vorba bună, dar tot zadarnic.

Mă îndepărtez și din nou intensitatea mieunăturilor crește, ajung să sune ca niște S.O.S.-uri. Stau câteva minute la depărtare, apoi mă apropii din nou. Cercetez cu lanterna sub mașină. Pisicul a coborât și se ascunde după o roată. Îi bag lumina blițului în ochi dintr-o parte a roții și îl capturez din spate prin partea cealaltă.

Are maxim juma’ de an. Îl țin în brațe câteva minute, încerc să-l liniștesc cu mângâieri și vorbe bune. Curând începe să toarcă. tricoul mi-e plin de păr. No, acuma ce fac cu el? Îl las aici? Îl duc acasă? Grea dilemă. Mă gândesc că precis e de prin partea locului și își va găsi drumul spre casă de unul singur. Îi mai perii blana puțin și apoi îl las jos, pe trotuar.

De cum se simte liber, o zbughește sub mașina din spatele Megane-ului, un Nissan de teren. Cad din nou în genunchi cu lanterna aprinsă. Apuc să-l văd cum se urcă pe puntea de la roțile din spate și dispare printre fierătaniile de la sistemul de suspensie. Nu mai am ce face. Pasiunea lui pentru mașini e prea mare! Cine sunt eu să i-o stric? Nu degeaba se spune că pisi sunt înnebunite după mașini scumpe.🙂

Mă uit la ceas, e aproape 2 noaptea. O iau spre mașina mea. Mă întorc după câțiva pași, iau bilețelul de pe parbrizul Renault-ului și îl mut pe Nissan. Sper ca pisicul să ajungă curând în brațele mă-sii. În cel mai rău caz îi vor rămâne doar 8 vieți.

Lucian Cremeneanu