Etichete

, , , ,

În primăvara lui ’90 am văzut la cinematograf un film iugoslav din valul acela exuberant al cinemaului abia scăpat din comunism. În scena de început, lângă un individ care stă pe marginea drumului la „ia-mă nene” opreşte o ambulanţă. După ce-l întreabă unde vrea să ajungă, şoferul se întoarce spre asistentul în halat alb din dreapta: „Mai rezistă ăsta până acolo?”. Era vorba despre pacient. „Mai rezistă”, aprobă cadrul medical, iar autostopistul urcă în spate, pe o banchetă, având în faţă un bolnav pe targă, aflat în drumul spre spital, iar alături încă vreo patru călători luaţi de pe drum.

La volanul României, deşi fără permis de conducere, Liviu Dragnea conduce în direcţia pe care o vrea el, nu cea care trebuie. Prioritatea numărul unu pare să-i fie propriul interes, nicidecum sănătatea celui semi-leşinat de pe targă. Asistentul şoferului este premierul în exerciţiu, primul prim-ministru fără portofoliu, la fel de „preocupat” de binele bolnavului ca şeful său. Ceilalţi pasageri de pe banchetă sunt colegi de partid ai şoferului, toţi cu probleme penale. Iar pacientul, aflat pe drumul tot mai lung către spital, cu şanse tot mai mici de a se face bine, este poporul român, cel care a plătit şi pentru ambulanţă, şi pentru combustibil.

Înainte de protestul de joi seară, m-am încălzit cu o bere nefiltrată în Lord’s. Am stat de vorbă, printre alţii, cu un teolog, om inteligent, pe care îl respect. Neavând în faţă un habotnic, ci un tip deschis la minte, mi-am permis să-i mărturisesc o credinţă personală. Şi anume că dacă industria religioasă şi-ar mai tăia din siguranţa cu care susţine existenţa lui Dumnezeu, a acelui Dumnezeu care impregnează femei cu puterea gândului şi care îşi lasă copilul bătut în cuie pentru a sădi vina enoriaşilor, atunci religia le-ar face mult mai bine oamenilor. Căci puterea de imaginaţie este miraculoasă atunci când este liberă şi necontrolată, iar credinţa cu semnul întrebării este mult mai pozitivă în absenţa fricii.

Precum o biserică-stat fundamentalistă, nici PSD-ul nu practică credinţa, ci, mai degrabă, ştiinţa. Ştiinţa că aşa trebuie să fie. PSD nu are dubii, ci doar certitudini. PSD ştie că aşa trebuie să facă, ştie că aceasta e calea dreaptă, iar cei care îl urmează nu trebuie să aibă îndoieli, ci doar să le fie frică să gândească altfel. Că puterea corupe și orbește s-a demonstrat prin tot ce s-a întâmplat în ultima săptămână.

Naţiunea română are nevoie din când în când de exerciţii de coeziune. Cum naţionala de fotbal nu ne mai scoate în stradă, iată că o face PSD-ul. Astfel, presa internaţională ratează un titlu care ar fi făcut istorie: „Deşi putea să se salveze de puşcărie, şeful celui mai mare partid din România a refuzat avantajele puterii şi a ajuns după gratii!”. Dar astfel de gesturi-exemplu pornite din onoare şi demnitate se găsesc doar în cărţile de istorie, cărţi în care Liviu Dragnea nu va ajunge niciodată.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri