Etichete

, ,

NOR 2

N.O.R.: Raul – chitară, Paul – voce, chitară, Luci – tobe, Sammy – chitară, Copex – bass

În 2014, la Academia de Muzică din Philadelphia, SUA, Bob Dylan a susținut un concert pentru un singur spectator! Da, unul singur!!! Nu dezinteresul publicului a fost cauza, ci participarea lui Dylan în documentarul Experiment Ensam (Experiment Alone). Norocosul spectator, pe nume Fredrik Wikingsson, un bun prieten al regizorului și super-fan Dylan, a recunoscut că și-a implorat prietenul să îl aleagă pentru proiect.

În mai 2018, în Cetatea Oradea, trupa N.O.R. a susținut un concert pentru un singur spectator. Da, unul singur!!! Nu dezinteresul publicului a fost cauza, ci rugămintea spectatorului: ”Băieți, mă lăsați și pe mine să asist la o repetiție?” Norocosul spectator se numește Lucian Cremeneanu și a recunoscut că se aștepta să asiste la o repetiție, nu la un concert.

NOR 3

N.O.R. e o trupă (prea) discretă de rock alternativ din Oradea, cu mult umor și cu cea mai faină sală de repetiții din urbe. Sălii i s-ar putea spune ”Grota”, ”La beci” sau chiar ”La persane”, căci e plină de covoare precum haremurile de pe vremuri.

Indiferent dacă are sau nu concerte în perioada următoare, trupa se adună de două ori pe săptămână în cetate să repete atât piesele mai noi, cât și cele vechi. Să asiști la repetiția unei trupe e ca și cum ai intra în bucătăria unui chef, să îl vezi pregătind bucatele, în timp ce un ochi îți fuge la rețetele secrete doar de el știute.

Dar repetiția la care plănuiam să asist a sunat de la un capăt la altul ca un concert. Fără întreruperi, fără pasaje reluate, fără ”Hai să mai facem o dată partea asta!”, fără ”Vezi că ai intrat prea repede!”. Poate din cauză că N.O.R. este o trupă expertă în repetiții, poate pentru că, având un musafir, s-au motivat suplimentar, cine știe? Mizez pe varianta a doua, mai ales că, din galanterie, s-a renunțat chiar și la tradiționala partidă de cruce de dinaintea repetiției (uneori chiar din timpul acesteia, după cum șoptesc gurile rele).

”Ne încălzim cu o piesă care chiar ne place?”, întreabă cineva. ”Ne încălzim cu o piesă la care să nu bată Luci?”, i se răspunde tot cu o întrebare. V-am zis că trupa are foarte mult umor. Până la urmă, încep cu ”Șoapte”. Un riff spart de chitară, un răget scurt din partea vocalistului și repetiția-concert pornește.

La piesa a doua, nu mai sunt singurul spectator. Pe scările de la intrare au apărut câțiva turiști, vizitatori ai cetății, atrași de zgomotele, pardon, de sunetele, din grotă. Rezistă vreo 2 melodii (”Cărare de timp” și ”Give me a sign”), după care pleacă și rămân din nou unicul din încăpere care nu știe cânta. Repetiția-eveniment continuă cu ”În somn”.

Berile aduse cu rucsacul și aliniate frumos pe o măsuță încep să se împuțineze. Sunt ispitit în repetate rânduri, dar rezist. Mă simt un privilegiat și parcă nu-mi vine să beau în timp ce alții cântă. Mai trec vreo două piese (”Piesa 9” și ”Aripi noi”) până realizez că nu sunt la filarmonică și desfac și eu una.

După ”Cu fiecare gând” și ”N.O.R.”, băieții abandonează instrumentele, semn că până aici mi-a fost. Repetiția s-a încheiat cu felicitări și mulțumiri din partea audienței. Părerea unanimă a Măriei Sale Publicul: la cum sună, trupa N.O.R. poate urca oricând pe orice scenă.

Până atunci, trupa urcă doar scările de la ieșire cu ultimele beri rămase și se întinde cu publicul la vorbe în fața intrării – despre umezeala mare din sala de repetiție care mai afectează instrumentele uneori, despre o piesă nouă proaspăt întoarsă de la masterizat, despre următorul concert de la o sărbătoare a motocicliștilor, despre amintiri de la alte cântări și festivaluri…

Am plecat spre casă cu un cocktail interior de amărăciune-bucurie. Amărăciune, din cauză că trupele orădene sunt solicitate foarte rar să cânte în Oradea. Bucurie, pentru că am văzut la lucru o trupă care, oricât de rar apare în public, își tratează repetițiile cu o seriozitate demnă de toate aplauzele. Fir-ar să fie, acum îmi dau seama că am uitat să-i aplaud!

Lucian Cremeneanu

Reclame