Etichete
2014, Bucureşti, Eugène Labiche, George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Lucian Maxim, Maria Teleoacă, Oradea, Silviu Purcărete, teatru
Guest post de Corina Raţ-Tarţia
Acum două luni, soţul m-a anunţat foarte entuziast (lucru destul de rar la el) că preferatul nostru, Horaţiu Mălăele, va juca din nou în Oradea. La cumpărarea biletelor entuziasmul ne-a pălit uşor, din cauză că preţul lor însemna cam o cincime din salariul meu. Dar am decis că acest actor merită un efort din partea noastră. Am avut ocazia să-l vedem în „Măscăriciul”, în „Podu”, iar expresivitatea şi profunzimea jocului său au lăsat amprente puternice în noi. Cred că cine l-a văzut vreodată jucând pe Mălăele ne înţelege.

Femeia care şi-a pierdut jartierele (foto: Mihaela Marin, http://www.comedie.ro)
După câteva lungi săptămâni, iată-ne în ziua mult aşteptată. Odată ajunşi la teatru, surpriză! Am fost anunţaţi că spectacolul va începe cu câteva minute mai târziu din cauza inadvertenţei dintre ora anunţată pe afişe (19:30) şi cea de pe bilete (19:00). Am fost uşor nedumeriţi, dar atunci când, la ora 19:10, Lucian Maxim a intrat pe scenă pentru o demonstraţie de virtuozitate ca interpret la fierăstrău, am dat uitării totul. Momentul a fost cu totul special. Felul în care a reuşit să atragă atenţia unor oameni încă zgomotoşi, aflati într-o sală cu toate luminile aprinse, mi-a dat idei – aceeaşi tehnică aş putea să o folosesc şi eu cu elevii, la începutul orelor. E nevoie doar de un fierăstrău, un arcuş şi puţină îndemânare, iar linistea e garantată.