Etichete

, , , , , , , , , , , ,

În februarie 2008 am participat la o expoziţie foto împreună cu artişti fotografi din Bihor, organizată la Lotus Center. Am fost liber să aleg o temă, aşa că am ales să fotografiez instrumente ale muzicienilor pe care îi consider reprezentativi pentru Oradea. Alegerea numelor este una subiectivă, nu se vrea completă şi mi-o asum în totalitate. Iată motivele alegerii mele:

1. Consider că relaţia om-instrument este dezechilibrată. După ce cântă împreună, la final, muzicianul îşi lasă instrumentul, vine la marginea scenei şi primeşte aplauzele singur. Partenerul lui de scenă ajunge rapid în cutia de transport şi… gata. Îl aşteaptă întunericul şi anonimatul până la următoarea cântare sau repetiţie. Cred că talentul şi gloria muzicienilor sunt direct dependente de instrumente. Muzica lor, la fel.

2. M-am folosit de ideea unor şedinţe foto ca să-mi exprim aprecierea pentru lumea muzicală a oraşului. Orgolioasă, veşnic nemulţumită, uneori chiar frustrată, dar în acelaşi timp performantă. Şi pentru a aplauda câţiva oameni excepţionali, pe care societatea de consum nu-i pune pe prima pagină din lipsă de spaţiu.

3. Al treilea, şi ultimul, motiv este absolut personal. Am o frustrare uriaşă din cauză că nu ştiu să cânt la niciun instrument. Un motiv în plus ca să-i admir şi să-i respect pe cei care fac muzică şi pe cei care o interpretează.

Chitara lui Joe Balogh m-a sedus din prima clipă. Cea a lui Călin Pop s-a lăsat greu prinsă în cadru. A lui Dutka András, mai uşuratică, a stat în orice poziţie am vrut. A lui Florian Chelu a fost cea mai modestă şi muncită. Gibsonul lui Marius Pop a stat la plajă fără comentarii. Naiul Oanei Lianu a făcut orice ca să-mi intre în graţii. Pianul lui Nicolae Mihăilă n-a scos un sunet pe tot parcursul sesiunii de poze. Vioara lui Gavril Ardelean a fost prietenoasă şi caldă ca o bunică. Iar pe bagheta de dirijor a lui Romeo Râmbu abia am meritat să pun mâna.

Sub aceste forme seducătoare, de femeie fatală, se ascunde Epiphone - Signature Joe Pass. Ideală pentru mainstream, jazzul clasic. Declarată în 1998 “Chitara anului”. Joe Balogh a cumpărat-o acum 10 ani de la Budapesta. Cu ea a compus "Agave" şi multe alte cântece. Ştiţi ce este Agave? Un cactus din care se face tequila.

Două negre. Trei albe. Clape de ciocolată. Pianul poartă numele numele Ehrber. A ieşit din mâini austriece pricepute. Are un complicat mecanism englezesc, denumit "dublă repetiţie". E finuţ, are sunet plăcut. Un bun partener de studiu. A fost cumpărat pentru tânărul pianist Nicolae Mihăilă, supranumit Micul Mozart.

Gibson "Les Paul" Vintage Custom + Marius Pop = Love. O chitară grea, la propriu şi la figurat. Fire puternică. Finisaj de bijuterie. Scornită şi rafinată în Nashville, Tennessee, în 1980. E mai în vârstă cu trei ani decât stăpânul. Întrebare: "Nu o vinzi?" Răspuns: "Nu!" Împreună au câştigat Festivalul de Jazz de la Sibiu, în 2007.

Nu e lansator de rachete. E naiul Oanei Lianu. Cuplu imbatabil, au colindat împreună Europa, China şi Statele Unite. S-a născut în atelierul unui profesor din Cluj Napoca. Are dopuri de ceară pentru acordaj. Repertoriu: de la folclor românesc la muzică clasică, de la "A oilor" din zona Maramureşului la "Ave Maria" de Schubert.

Vioara din imagine a fost manufacturată în Austria acum mai bine de 100 de ani. E impregnată cu mii de ore de muzică. Din 1987 e în mâinile unui om care o merită pe deplin - Gavril Ardelean, concert-maistru al Orchestrei Filarmonice din Oradea. Limbajul lor universal i-a purtat prin Asia şi toată Europa. Au cântat împreună cu Rod Stewart în turneul european din 1995.

Florian Chelu s-a întâlnit cu chitara sa în 1976, anul în care intra în teatru. Ea venea din Suedia, unde fusese făcută manual. Are trei coarde metalice şi trei de plastic. Din combinaţia de metal, plastic, inspiraţie şi muncă asiduă s-au născut "Integrala sonetului eminescian", "...Je regrete l'Europe" (Arthur Rimbaud) şi "Sonetul bihorean". Urmează sonetele lui W. Shakespeare.

"Dacă vrei privirea să-mi las în podea/ Călcă peste ea/ Dacă vrei de tine să simt că-s robit/ Lasă-mă uimit..." Celelalte Cuvinte. Aceasta este chitara care însoţeşte în concert versurile cântecului "Dacă vrei". Marca Ibanez Artwood Series. Compoziţie, voce şi suflet: Călin Pop.

Rebelă. Neconvenţională. Americană. Sălbăticiunea cu coardele în vânt e învăţată cu showurile nocturne şi nu adoarme decât dimineaţa devreme. Trăieşte în fum dens şi sunet maxim. E obraznică, dar fidelă. Din 1995 iubeşte un singur om. Pe Dutka András. Numele ei: Fender Lead II American. Model martie 1980.

Este sau nu este un instrument muzical? "Instrumentul dirijorului este orchestra" spune Romeo Râmbu, dirijorul Orchestrei Filarmonice din Oradea. Iar bagheta este interfaţa dintre el şi orchestră. Cu mâner din plută şi corp din lemn, bagheta e vie, naturală şi exactă. Punctează perfect fiecare măsură şi tonalitate pe care dirijorul vrea să o imprime orchestrei.

Mi-am intitulat seria „Tower of song”, după un cântec scris de Leonard Cohen în 1988. M-am regăsit în „turnul cântecelor”, atât de frumos descris în versurile poetului-muzician. Pentru mine, Oradea este un turn al cântecelor şi îmi place să am un apartament închiriat aici. „Tower of song” este, totodată, un cântec despre singurătate. Singurătate care, şi pentru un om, şi pentru un instrument, poate fi la fel.

Mulţumiri: Joe Balogh, Călin Pop, Romeo Râmbu, Oana Lianu, Gavril Ardelean, Florian Chelu, Dutka András, Marius Pop, Nicolae Mihăilă, Răzvan Chiriac, Teodor Pantea.