Etichete
2007, Andy Fairweather Low, Budapesta, Concerte, Dark Side of the Moon, Dave Kilminster, Graham Broad, Katie Kisoon, P.P. Arnold, Papp László Sportaréna, Pink Floyd, Roger Waters, Snowy White, Stanley Kubrick
L-am mai văzut pe Roger Waters în 2002, tot la Budapesta. Am fost atât de vrăjit de marea mea întâlnire cu el încât, în timpul primelor trei melodii din concert, nu mi-am putut opri lacrimile. Mi-am cumpărat apoi DVD-ul „In the flesh” pe care l-am consumat intens, până la memorare. Cu timpul am realizat că Roger Waters este un mesia al zilelor noastre prin mesajul său de pace şi chiar am scris o poezie în care îmi mărturisesc crezul.
În 2007, Roger a plecat din nou în turneu mondial. S-a oprit şi la Budapesta, fapt care a produs un nou exod românesc. Estimez cu seriozitate că în seara de sâmbătă, 14 aprilie, cel puţin 20% din spectatorii din Sala Sporturilor din Budapesta erau români. I-am auzit vorbind româneşte la coada de la intrare, pe coridoare, în sală şi afară, după concert. I-am simţit integraţi perfect în atmosferă şi vizibil mai marcaţi de amploarea show-ului.
Aşa cum militarii de carieră pensionaţi se bucură de chemarea la război şi îşi pun decoraţiile, tot aşa, fanii lui Waters şi ai Floyd-ului în general, şi-au îmbrăcat tricourile şi au venit. Un spirit uman emoţionant pe care îl întâlnesc la toate marile concerte.
Biletele pentru concertul de anul acesta au fost mai scumpe decât cele din 2002, iar expresia „Toate s-au scumpit” nu era suficientă pentru a justifica diferenţa. M-am lămurit abia în timpul showului. Roger nu ne-a minţit şi nici nu ne-a furat banii. Toată producţia a fost impresionantă. Proaspătă, vie, modernă, şlefuită, spectaculoasă şi foarte bine echilibrată. Am avut efecte pirotehnice spectaculoase, dar folosite cu măsură, lasere de mare efect, lumini inteligente, păpuşi gonflabile zburătoare, proiecţii complementare perfect alese şi un sunet cum rar mi-a fost dat să aud. După ce am ajuns acasă m-am uitat câteva minute la DVD-ul „In the flesh” şi mi s-a părut o poveste pentru copii.
Pe lângă o selecţie superbă din creaţiile cu Pink Floyd şi câteva din cele de după plecarea din grup, Roger Waters ne-a oferit integral, în partea a doua a spectacolului, albumul „The dark side of the moon”. LP-ul lansat în 1973 a stat 14 ani în Billboard Top 100 şi deţine în continuare recordul de longevitate al clasamentului. Este albumul de căpătâi pentru majoritatea fanilor Pink Floyd. Logic, bucuria a fost uriaşă. Ne-am simţit ca la un concert de lansare întârziat cu 34 de ani. Soundul albumului a fost atât de bine împrospătat şi „adus” la zi, încât putea trece lesne drept un album lansat anul acesta.
Faţă de echipa de acum 5 ani, doar patru membri s-au schimbat, fără ca asta să afecteze modul în care s-a cântat. Snowy White a avut un rol ceva mai amplu, fapt care m-a bucurat teribil, pe lângă tristeţea pe care am simţit-o văzându-l mai îmbătrânit. În schimb, Waters mi s-a părut neschimbat. La fel de sincer, exploziv, pasionat, bucuros de întâlnirea cu publicul, mândru de creaţiile lui, gigantic în gândire şi exprimare.
Bateristul Graham Broad m-a făcut praf încă odată cu capacitatea sa de a schimba zeci de ritmuri într-o melodie şi cu precizia loviturilor, iar intro-ul de la „Time” m-a electrizat din nou. Doamnele de la voce au fost la limita magnificului, „veteranele” P.P. Arnold şi Katie Kisoon au sedat sala cu solo-uri vocale devastatoare. Jon Carin a fost din nou om orchestră – clape, chitară, voce, iar noul chitarist, Dave Kilminster, a părut în elementul lui. Ca şi acum 5 ani, rafinamentele instrumentale ne-au venit tot de la chitaristul Andy Fairweather Low.
A fost o bucurie să văd în aer celebrul porc gonflabil, într-o variantă micşorată şi up-datată tehnic, cosmonautul Dave din Odiseea Spaţială a lui Stanley Kubrick ne-a trecut şi el pe deasupra capetelor, bătăile de inimă de la începutul albumului „Dark side of the moon” ne-au aliniat pulsurile, iar exploziile torpilelor de submarin din „Perfect sense” ne-au zguduit la propriu.
Roger Waters este un tip foarte riguros, ceea ce s-a simţit peste tot. Regia spectacolului a început cu exact 15 minute înainte de intrarea muzicienilor pe scenă şi a fost entuziasmantă. Pauza de un sfert de oră dinainte de „The dark side…” a fost şi ea calculată la secundă. După finalul albumului a venit şi biss-ul de rigoare, un adevărat regal: Another brick in the wall, Vera, Bring the boys back home şi Comfortably numb.
Pentru toate acestea ar fi trebuit să mulţumesc, dar n-am făcut-o. Cum să-i mulţumesc unui om pentru faptul că e genial?
(20 aprilie 2007)
Salut Lulu, Bubu here. Sper ca esti la curent cu faptul ca Waters incepe in septembrie turneul THE WALL. Deocamdata sunt afisate numai datele pe 2010 din USA. Astept 2011 cu sufletul la gura, deoarece imi doresc o noua experienta powered by Waters, ca si cea de la Budapesta din 2007. Exceptionala experienta 🙂 Toate bune man
ApreciazăApreciază
WHAAATTTT????????????? I’m speachless! I have no speech!
ApreciazăApreciază
Mare artist, pacat ca imbatraneste si face playback in concerte. No offense !
ApreciazăApreciază
Călin, nu credem noi prea uşor orice scrisorică pierdută pe internet? În ziua de azi e aşa de uşor să denigrezi pe cineva! Eu l-am văzut de 2 ori şi n-am auzit nicio picătură de playback.
ApreciazăApreciază
In 2002 concertul de pe KISS STADION a fost mai exact in 15 iunie ,era ziua lui Oliver Khan si ziua cand Germania a trecut de optimile de finala ale Campionatului Mondial din Corea S-Japonia.Am fost si eu la acel concert si a fost fantastic.In 21 aprilie la o saptamana dupa concertul lui Waters din Budapesta a anului 2oo7 am fost sa-l vad a doua oara in localitatea Barcelona si am crezut ca in seara aceea am sa ma „retrag” pt ca nu credeam ca as putea vedea vreodata ceva mai frumos.In final, am continuat sa mai merg la concerte dar acela din 21 aprilie 2007 va ramane vesnic in memoria mea ca ceva special.Apropo ,nici unul nu mi sa parut playback, nici nu ar putea fi asa…all the best!
ApreciazăApreciază
Am fost si noi in Papp Laszlo Arena in aprilie 2007. Am plans de fericire, de emotia unui vis implinit. Apoi,doua zile am ramas „muti”, nu ne gaseam cuvintele pt a povesti ce am trait acolo.
Dupa 4 ani, in aprilie 2011, speram sa fim din nou acolo, pt a vedea capodopera The Wall.
ApreciazăApreciază
Am fost la The Wall, Budapesta…si inca nu mi-am revenit…
Cuvintele sunt putine pentru a incerca sa redau ce a fost acolo…sper cat de curand sa lanseze DVD-ul/Blu-ray-ul cu showurile filmate la Londra.
Concertul a fost extraordinar, tot drumul de intoarcere imi spuneam ca asa ceva nu poate fi real, ca totul a fost doar in imaginatia mea. Om in toata firea, la “Mother” si “Confortably numb” am plans pur si simplu. Si nu am plans neaparat pentru ca le ascultam live prima data in viata (si probabil si ultima), ci am plans mai mult pentru ca am ratat concertul din 2007, tot la Budapesta, pentru ca am ratat multe alte ocazii de a-l vedea live pe geniul din spatele Pink Floyd…De ce ? Pai foarte simplu: „mother, should I trust the government ?” – moment in care pe zidul construit pe scena a aparut scris, mare, „no fucking way”. Sa le multumim guvernantilor din 89 incoace ca n-au fost in stare sa construiasca o sala cum au „amaratii” de unguri. Auzeam pe cineva spunand ca Pink Floyd (?) va veni la anul in Romania. Am mari indoieli. Nu vor veni pentru ca nu au unde sa cante. Nu vin aici pentru 4000 de oameni, unde, la Polivalenta ? Sala Palatului ? Sa fim seriosi…Pentru cine nu stie, Papp Laszlo Arena este o bijuterie arhitecturala; au fost peste 12000 (doisprezece mii !) de oameni, sonorizarea pur si simplu halucinanta, efectul vizual fenomenal ! Si, ca o “curiozitate”, arena a fost terminata in 3 ani !
Au fost foarte multi romani la concert, niste romani care mi s-au parut un pic “altfel”.
In sfarsit…acum mi-au ramas amintirile si am sufletul incantat: am reusit sa-l vad live pe omul care mi-a marcat adolescenta prin cantecele lui.
ApreciazăApreciază
Pingback: Prima mea întîlnire cu Pink Floyd « Lucian Cremeneanu
Sunt ultra-mega-giga-super fan Waters. Si mie mi-a zis un coleg ( stiind ca eu respir si ”mananc” Waters )….”nu te mai duce la Waters caci e playback”. Nu l-am contrazis caci il respect pe coleg insa tare ma indoiesc ca un asemenea artist de geniu procedeaza ca la Taraf TV. Refuz sa cred asta….
ApreciazăApreciază
Intr-adevăr, Cristi, nu merită să intri în polemică pe un astfel de subiect. Totuşi ar fi interesant de aflat de unde ştie colegul de playback. Poate are vreun verişor sau cumnat prin echipa lui Waters. Eu, personal, îi invidiez pe oamenii care pot fi atât de siguri de ceva atât de îndepărtat.
ApreciazăApreciază
Recunosc ca m-a blocat putin afirmatia lui , nu este un necunoscator , fost baterist intr-o trupa ( probabil obscura din moment ce si-a pierdut pe drum vocatia ) , si bun cunoscator al componentei marii majoritati a trupelor de legenda. Desi asta nu reprezinta o garantie ca si sursa lui este una credibila. Daca imi amintesc bine discutia cu el , spunea ceva despre niste prieteni care locuiesc peste ocean si care ar fi fost la un concert ”The Wall”. Cum si-or fi dat aia seama ca a fost un playback si mai ales de unde si pana unde sa mai fi si recunoscut EL ca nu mai poate canta si a trecut la mimarea interpretarii , tot n-am inteles. De cand am vorbit cu el tot rascolesc Internetul in cautarea unui articol din care sa fi ”respirat” macar o asemenea informatie. Bineinteles ca nu am gasit nimic…..daca colegul meu are un verisor in echipa lui Waters , atunci eu sunt copilul nelegitim al lui Victor Piturca….:)
ApreciazăApreciază