Toată lumea rock-ului s-a întristat la auzul morţii lui Ronnie James Dio. Pentru cei care l-au cunoscut personal, dispariţia vocii de legendă a secolului XX e şi mai dramatică. Fostul meu coleg Daika Attila l-a întâlnit. Ba chiar de două ori. Mi-a repovestit momentele acelea într-o discuţie la o cană de ceai roşu de vanilie din Africa de Sud. Urmează un interviu cu un prieten.

Lucian Cremeneanu: Când ai avut prima întânire cu Ronnie James Dio?

Daika Attila: În 20 martie 1997, la Budapesta. Era prima lui sosire în Ungaria, cu trupa Dio. Înainte de concert a existat o sesiune oficială de dedicaţii. Oamenii şi-au adus la semnat albumele, cd-urile, casetele, biletele. Ronnie nu a plecat până nu a semnat la toată lumea. A durat mai mult de două ore. M-a frapat cât de amabil a fost. Te privea cu o oarecare veneraţie, în ideea că „omul ăsta mi-a cumpărat discul şi datorită lui eu trăiesc”.

L.C.: Spune-mi, te rog, faza cu fotografia.

D.A.: Eram la concert împreună cu Tolea Poştovei, organizatorul Festivalului Top T de la Buzău (cel mai longeviv festival de rock din România, n.r.) . L-am rugat pe Ronnie să facem  o fotografie împreună. A fost instantaneu de acord. A fost un moment incredibil. După câteva zile, Tolea mi-a spus că s-a întâmplat ceva cu filmul şi că pozele s-au pierdut. Pe vremea aceea nu existau aparatele foto digitale.

L.C.: Durere mare?

D.A.: Îţi dai seama! M-am supărat rău de tot. Un moment unic dispăruse definitiv. Culmea, mi se întâmpla a doua oară o astfel de porcărie. Prima dată am păţit-o cu John Oliva de la Savatage. Şi atunci s-au pierdut toate fotografiile.

L.C.: Te gândeai că o să mai ai o a doua şansă de a face  o fotografie cu el?

D.A.: Nu. Nici vorbă. După vreo o jumătate de an, Dio a avut un concert la Bucureşti. Acolo nu a existat sesiune de autografe, dar am avut şansa de a merge la conferinţa de presă. Îmi aduc aminte şi acum o mulţime de lucruri de la acea conferinţă. Spre exemplu, cum s-a născut numele trupei Rainbow. Dio a povestit că s-au decis să pună numele acesta pentru că tuturor oamenilor le place curcubeul. Culmea, în timpul concertului am făcut o fotografie de-a dreptul miraculoasă. Din cauza diferitelor lumini de pe scenă, am surprins o reflexie ca un curcubeu în jurul lui.

L.C.: Şi cum l-ai abordat din nou?

D.A.: După conferinţă, m-am dus cu Tolea la el (eram tot împreună) şi i-am spus toată povestea – că ne-am întâlnit la Budapesta cu o jumătate de an înainte, că am făcut o fotografie, că filmul s-a stricat etc. Ne-a ascultat atent, s-a uitat cu ochii mari la noi şi a zis „Această situaţie este de nesuportat. Trebuie să remediem chestiunea.” Şi… iată-ne din nou împreună! Eram în aceeaşi formulă, în aceleaşi poziţii, doar cu jumătate de an mai bătrâni. Când să-i mulţumim, Ronnie a zis să mai facem încă una, de siguranţă. N-o să uit asta niciodată.

L.C.: Extraordinar!

D.A.: Şi încă asta nu e tot. S-a întâmplat ceva şi mai tare. Un prieten de-al meu, Cristi Pereş, care venise la Bucureşti pentru concert, mi-a dat un tricou alb pe care să iau un autograf. I-am spus lui Dio că e pentru un prieten care îl adoră, dar care nu a putut intra la întâlnirea cu presa. La ieşirea din sala unde avusese loc conferinţa i-am dat lui Cristi tricoul, pe care Dio scrisese „Long live rock’n’roll”. În timp ce el admira tricoul şi era în al nouălea cer, Ronnie tocmai ieşea din sală. Când a văzut tricoul în mâna lui Cristi, a ţâşnit pe lângă agenţii de pază şi a venit să dea mâna cu el. Îţi dai seama ce a însemnat faza asta pentru Cristi? A rămas mut.

L.C.: Care sunt albumele tale preferate pe care cântă Ronnie James Dio?

D.A.: „On stage” cu Rainbow, „Heaven and hell” cu Black Sabbath şi albumul Dio „The last in line”. Trei albume din trei perioade diferite, cu trei trupe diferite. Asta înseamnă că omul ăsta a fost bun în orice timp şi în orice componenţă.

L.C.: Nu te mai întreb ce ai simţit când ai aflat că a murit.

D.A.: Am aflat de la mama. Mă întristasem încă de când am aflat că e bolnav, deşi speram să se vindece. Nu mi-a fost dat să întâlnesc un alt artist care să fie atât de cald şi atât de bun. Adesea trag o linie groasă între artist şi omul din spatele artistului. Ronnie nu a jucat niciun rol. Aşa era el.

Lucian Cremeneanu