Toată lumea rock-ului s-a întristat la auzul morţii lui Ronnie James Dio. Pentru cei care l-au cunoscut personal, dispariţia vocii de legendă a secolului XX e şi mai dramatică. Fostul meu coleg Daika Attila l-a întâlnit. Ba chiar de două ori. Mi-a repovestit momentele acelea într-o discuţie la o cană de ceai roşu de vanilie din Africa de Sud. Urmează un interviu cu un prieten.

Lucian Cremeneanu: Când ai avut prima întânire cu Ronnie James Dio?

Daika Attila: În 20 martie 1997, la Budapesta. Era prima lui sosire în Ungaria, cu trupa Dio. Înainte de concert a existat o sesiune oficială de dedicaţii. Oamenii şi-au adus la semnat albumele, cd-urile, casetele, biletele. Ronnie nu a plecat până nu a semnat la toată lumea. A durat mai mult de două ore. M-a frapat cât de amabil a fost. Te privea cu o oarecare veneraţie, în ideea că „omul ăsta mi-a cumpărat discul şi datorită lui eu trăiesc”.

„For Attila, The last in line” a scris Ronnie James Dio pe biletul de concert.

L.C.: Spune-mi, te rog, faza cu fotografia.

D.A.: Eram la concert împreună cu Tolea Poştovei, organizatorul Festivalului Top T de la Buzău (cel mai longeviv festival de rock din România, n.r.) . L-am rugat pe Ronnie să facem  o fotografie împreună. A fost instantaneu de acord. A fost un moment incredibil. După câteva zile, Tolea mi-a spus că s-a întâmplat ceva cu filmul şi că pozele s-au pierdut. Pe vremea aceea nu existau aparatele foto digitale.

L.C.: Durere mare?

Continuă lectura →