Etichete

,

Sursă foto: http://www.meme.ro

Ţara mea mi-a spus odată că trebuie să o iubesc şi să o apăr chiar cu preţul vieţii. Că indivizibilitatea şi neatârnarea ei depind în mod clar de mine şi că, aşa cum o apăr eu, o să mă apere şi ea pe mine. M-am făcut că nu înţeleg. Atunci, ţara mea s-a oprit din mersul ei înainte, m-a luat pe genunchi şi mi-a explicat mai pe îndelete. Mi-a povestit despre Decebal, Ştefan ce Mare, Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu şi Avram Iancu şi despre toate isprăvile pe care le-au făcut ei. Domnii aceştia, iuţi la mânie, au pus mâna pe arme şi au ucis aprig în stânga şi în dreapta, terminându-i pe toţi cei care vroiau un extras de C.F. din pământul sfânt al ţării. Au fost atât de viteji încât au ajuns în cărţile de istorie, de unde toată lumea a aflat de ei. Şi că eu trebuie să le urmez exemplul.

Am fost uşor confuz după discuţie. M-am tot gândit ce şi cum să fac să-i fiu pe plac şi să-i demonstrez că sunt un fiu devotat şi iubitor. Cum apetit pentru crime de război nu prea am şi nici de sinucideri sub drapel nu-mi arde, m-am temut ca nu cumva ţara să se îndoiască de mine. Nu e frumos să-ţi strigi iubirea în gura mare, trebuie să o demonstrezi atunci când trebuie. Dar cum să-i arăt dragostea pe care i-o port? Cum mă pot eu compara cu figurile legendare ale istoriei? Pe vremea lor era uşor să intri în cartea de istorie. Cu atâţia cotropitori şi cu armă la purtător, te puteai transforma uşor în erou!

Ca să-şi arate dragostea de ţară, românii au făcut de toate: au scris poezii, au făcut declaraţii înfierbântate, s-au aruncat în spăngi, glonţi şi baionete, au călătorit pe jos mii de kilometri, au pornit revoluţii, au murit pe roată, au ucis. Nu le-ar fi făcut dacă nişte vechi minţi geniale n-ar fi inventat patriotismul. Acela care ne umple de mândrie la o defilare militară sau la auzul imnului, ne ia pe sus şi ne duce la război. Odată inventat patriotismul, condusul patriei şi al supuşilor a devenit uşor ca un joc de Play Station. Deşi inventat mult mai târziu decât omul, patriotismul a prins rădăcini, s-a transmis din tată în fiică, s-a amplificat continuu şi a generat o mulţime de drame şi dezastre personale şi de grup.

Cu patriotismul în cârcă, românii au plecat şi nu s-au mai întors. Lacrimi şi durere. Cu patriotismul în buzunare, românii s-au bătut cu alţi oameni. Din nou lacrimi şi durere. Cu patriotismul pe post de stimulator cardiac, românii au respirat pentru ultima dată strângând în pumn glia şi iarba. Lacrimi şi durere. Cu patriotismul în dinţi, românii au învăţat cum să urască şi cum să ucidă. Încă o porţie de lacrimi şi durere.

Pe mine, ţara nu m-a lăsat să fac nimic din toate acestea. Mi-a spus că acum nu mai trebuie să omor ca să demonstrez că o iubesc. Că viaţa este mult mai importantă, că poeziile cele mai frumoase le-au scris deja alţii, că revoluţiile s-au terminat deocamdată. Atunci, mi-am dat seama că ţara mea s-a schimbat şi a devenit o femeie materialistă, care nu mai vrea decât bani. Şi ca să-i dovedesc cât de mult o iubesc, m-am dus plin de patriotism la primul ghişeu care mi-a ieşit în cale şi mi-am plătit toate impozitele pe anul acesta.

(Jurnal bihorean, 28 iunie 2002)

Anunțuri