Arhive etichetă: 2002

Cum am intrat eu în NATO

02 Miercuri apr. 2014

Posted by in Editoriale

≈ 3 comentarii

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

În afară de faptul că mi-a luat pentru totdeauna un prieten foarte drag, NATO n-a mai avut alte implicări în viaţa mea personală. Acum, la 10 ani de la intrarea României în alianţă, mi-am amintit de momentul aderării, pe care l-am trăit, ca un patriot adevărat, în faţa televizorului. 

 

NATO flagAm intrat în NATO cu telecomanda în mână. De cum am deschis ochii, mi-am adus aminte că astăzi este ziua cea mare şi am pornit televizorul. Le-am luat la rând. Pro TV: Mândruţă în studio, faţă în faţă cu doi analişti. Cade satelitul, se întrerupe legătura. Shit! „Nu înţeleg cum de s-a întâmplat tocmai acum!” zice tizul meu. Dar tizul lui e deja pe Antena 1: Coşarcă şi o colegă blondă, aceleaşi imagini, plus analistul Codiţă. Hop pe TVR: surpriză plăcută, se traduce foarte bine şi coerent. Şi pe TVR 2 sunt aceleaşi imagini, la fel şi pe Prima, unde, de asemenea, traducerea merge brici. Pe TVS Oradea sunt anunţuri de vânzare, iar pe Cartoon Network stă să înceapă „Cow and chicken”.

Citeşte mai departe

Viaţa în rate. Avans zero

22 Joi iul. 2010

Posted by in Editoriale Jurnal Bihorean

≈ Scrie un comentariu

Etichete

,

Foto: ignatiuc.wordpress.com

Comercianţii n-au inventat nimic atunci când au început să vândă în rate cu avans zero. Pur şi simplu au transpus în afacere viaţa însăşi. Viaţa o primeşti pe gratis, fără să zici nici măcar  „Mersi!”. Trânteşti uşa Maternităţii şi pleci cu ea acasă. Ce frumos! Ai o viaţă! Nu-ţi pasă deloc de ratele pe care trebuie să le dai mai târziu, pentru că, în afară de laptele mamei, nu mai ştii nimic altceva. Treptat, binele începe să se termine, iar cei care îţi pun apă la rădăcină se poartă tot mai ciudat. Îţi spun că trebuie să înveţi să scrii, să citieşti şi să numeri până la 100. Aşa ajungi la grădiniţă, unde din contul tău pleacă prima rată.

Continuă lectura →

Patriotismul, un sentiment inventat

18 Duminică iul. 2010

Posted by in Editoriale

≈ 2 comentarii

Etichete

,

Sursă foto: http://www.meme.ro

Ţara mea mi-a spus odată că trebuie să o iubesc şi să o apăr chiar cu preţul vieţii. Că indivizibilitatea şi neatârnarea ei depind în mod clar de mine şi că, aşa cum o apăr eu, o să mă apere şi ea pe mine. M-am făcut că nu înţeleg. Atunci, ţara mea s-a oprit din mersul ei înainte, m-a luat pe genunchi şi mi-a explicat mai pe îndelete. Mi-a povestit despre Decebal, Ştefan ce Mare, Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu şi Avram Iancu şi despre toate isprăvile pe care le-au făcut ei. Domnii aceştia, iuţi la mânie, au pus mâna pe arme şi au ucis aprig în stânga şi în dreapta, terminându-i pe toţi cei care vroiau un extras de C.F. din pământul sfânt al ţării. Au fost atât de viteji încât au ajuns în cărţile de istorie, de unde toată lumea a aflat de ei. Şi că eu trebuie să le urmez exemplul.

citeşte mai departe

Asta-i viaţa!

09 Vineri iul. 2010

Posted by in Editoriale

≈ 2 comentarii

Etichete

, ,

Expresia „Asta-i viaţa”, din care Voltaj a făcut hit copiind şi expresia şi melodia, o aud foarte des. E un fel de concluzie inteligentă, o replică supremă, un punct pus unei discuţii, o expresie universală care se potriveşte la orice, oricând. „Asta-i viaţa!” spune cel care tocmai şi-a pierdut iubita. „Asta-i viaţa!” spune omul care trebuie să se împace cu plecarea definitivă a cuiva drag. „Asta-i viaţa!” sună bine şi atunci când primeşti carnetul de şomaj. La fel şi atunci când nu mai ştii ce să răspunzi. Arunci un „Asta-i viaţa!” şi te-ai scos. Tu ai avut ultimul cuvânt.

Continuă lectura →

Iepuraşul, Moş Crăciun şi barza

10 Joi iun. 2010

Posted by in Editoriale Jurnal Bihorean

≈ Un comentariu

Etichete

, , , , , ,

Doi prieteni foarte buni, soţ şi soţie, îmi povesteau într-un ajun de Crăciun cât de mare este concurenţa dintre ei şi Moş Crăciun. Cât de mari sunt aşteptările fiicei lor din partea moşului şi ce sacrificii trebuie să facă ei pentru a se ridica la înălţimea lor. Cu alte cuvinte, Moşul poate fi un personaj antipatic, dacă cei care cred în el îşi închipuie că le poate satisface orice dorinţă.

Poate că mitul Moşului ar trebui să se schimbe într-o notă uşor pragmatică şi să li se explice copiilor că Moş Crăciun este, de fapt, S.C. Moş Crăciun, care nu are un buget foarte mare din cauza hoţilor care au prădat ţara asta, ‘tu-le mama lor de nemernici, care nu e nici vrăjitor şi pe care nici măcar nu-l interesează dacă au fost cuminţi sau nu. Ce simte oare un părinte care trebuie să-i explice copilului în lacrimi că Moşul nu i-a adus păpuşa Barbie de 4 milioane de lei din cauză că… nu a fost suficient de cuminte? Cu timpul, poate că şi tatăl va ajunge să creadă minciuna, găsind justificarea în gradul de cuminţenie al copilului şi scăpând de apăsarea unui salariu neîndestulător.

Continuă lectura →