Comercianţii n-au inventat nimic atunci când au început să vândă în rate cu avans zero. Pur şi simplu au transpus în afacere viaţa însăşi. Viaţa o primeşti pe gratis, fără să zici nici măcar  „Mersi!”. Trânteşti uşa Maternităţii şi pleci cu ea acasă. Ce frumos! Ai o viaţă! Nu-ţi pasă deloc de ratele pe care trebuie să le dai mai târziu, pentru că, în afară de laptele mamei, nu mai ştii nimic altceva. Treptat, binele începe să se termine, iar cei care îţi pun apă la rădăcină se poartă tot mai ciudat. Îţi spun că trebuie să înveţi să scrii, să citieşti şi să numeri până la 100. Aşa ajungi la grădiniţă, unde din contul tău pleacă prima rată.

„Azi-mâine trebuie să meargă la şcoală, puiuţul!” se aude peste câţiva ani. Odată cu trecerea vremii, puiuţul devine pui şi mai dă vreo două rate. Se face mare şi începe să fie tot mai solvabil. Mai dă o rată la facultate, una la fabrică, alta la mama, alta la tata, vreo două pe la prieteni şi iubiţi/iubite. Coana Societate începe să-şi revendice şi ea drepturile, că doar l-a crescut, l-a format, l-a hrănit şi îngrăşat. Vrea şi ea rate. Şi le primeşte, că nu se poate să te tocmeşti cu ea.

Şi uite aşa, toată viaţa plăteşti rate de-ţi sar fulgii. E firesc să te întrebi dacă n-ar fi fost mai bine să primeşti viaţa cu banii jos? N-ai mai fi avut obligaţii şi nu ţi-ar mai fi bătut la uşă nici un executor. Chiar aşa, ce se întâmplă dacă refuzi să-ţi plăteşti o rată? Îţi ia cineva viaţa ca pe o maşină neachitată? Ţi-o plăteşte altcineva şi îţi mai faci o datorie? Cine este proprietarul vieţii tale şi, implicit, creditorul tău, până o plăteşti pe de-a-ntregul? Acest „avans zero” este un avantaj, aşa cum pare? Cât e dobânda şi cum se calculează? Prea multe întrebări economice pentru o problemă de viaţă. Şi prea puţine răspunsuri.

Pe cei care nu-şi plătesc ratele îi vezi la tot pasul. Zdrenţuiţi, murdari, săraci, înfometaţi, bolnavi, bătrâni. Îi compătimim, deşi uneori sunt deasupra noastră. Stau cuminţi la marginea societăţii şi nu încearcă să avanseze spre vârf. Pentru ei, sistemul nici nu există. Regulile lor sunt altele. Nu-i apasă nici o rată, iar liniştea li se citeşte pe faţă. Trăiesc oare într-o altă lume decât a noastră? Sau şi-au cumpărat o viaţă prea scumpă pentru care n-au mai putut plăti ratele?

(Jurnal Bihorean, 1 noiembrie 2002)