Etichete

,

100 de copii din zonele afectate de inundaţii din Moldova au venit în Oradea pentru o vacanţă organizată special pentru ei de Prefectura Bihor. Cabinetul prefectului le-a pregătit tot felul de activităţi în timpul celor 10 zile cât le durează sejurul. Când am fost sunat să le organizez pro-bono o discotecă în aer liber la şcoala unde sunt găzduiţi, am acceptat fără ezitare.

„Unii dintre ei au venit doar cu hainele de pe ei”, mi-a mărturisit Florin Ardelean, consilierul de presă al prefectului. Cu toate acestea, copiii nu au arătat nicio secundă că ar fi demni de milă. Dezinvoltura pe care copilăria o sădeşte în noi (pentru ca mai târziu să fie pusă la zid şi reprimată de către sistem) le-a păstrat privirile senine şi bucuria sinceră. Copiii, de la clasa a III-a până la a VIII-a, au dansat şi s-au distrat timp de 3 ore şi au aplaudat când seara s-a terminat. Le-a plăcut şi Inna şi Puya, şi DJ Project şi Rednex. Doar câţiva mi-au cerut manele, iar când i-am ascultat, surpriză plăcută, ringul s-a cam golit. La dansul pinguinului, în schimb, a dansat aproape toată lumea. Cel mai puternic mi-a rămas în minte hora cât tot terenul de baschet, încinsă la un cântec de petrecere moldovenesc în care s-au prins toţi, până la ultimul.

Am oprit muzica la ora 11, deşi copiii ar fi vrut mai mult. Dar, vecina care a sunat la poarta şcolii a ameninţat că va chema poliţia dacă o mai deranjăm cu muzica.

Publicitate