Etichete

, , , , , , , , ,

Această prezentare necesită JavaScript.

Pasărea Colibri a încheiat Serbările Timişoreana de la Oradea. Pasărea a mai îmbătrânit şi a făcut burtă. Faţă de cealaltă pasăre celebră a muzicii româneşti, care se sinucide şi renaşte de câte ori vrea ciocu’ ei, Pasărea Colibri îmbătrâneşte firesc şi frumos. Dă în continuare din aripi, şi cutreieră ţara în lung, în lat şi pe diagonală. Cântă rar şi apăsat, cu tempo-ul pieselor mai scăzut decât în urmă cu 10-15 ani.

Mircea Baniciu arată în continuare foarte bine  cu chitara sa neagră şi vocea nealterată. Mircea Vintilă e tot el, dar parcă un pic mai blazat. Vladi Cnejevici are tricou cu Pink Floyd. Marius Baţu îi ţine locul lui Pittiş, fapt care a costat introducerea în playlist a câtorva piese Poesis. Asta dă bine atât pentru repertoriu, cât, mai ales, pentru sănătatea mentală a membrilor grupului, greu încercată, cred eu, de repetarea la nesfârşit a aceloraşi cântece.

De altfel, cred că dacă Pasărea Colibri ar cânta încă 50 de ani aceleaşi piese, i-am iubi în continuare cu aceeaşi intensitate. De ce? Pentru că fiecare avem în noi o bucată de cântec şoptit, o fărâmă de vinovăţie fără vină, o amintire din viaţa la ţară şi o picătură din sângele lui Andrii Popa. Iubirea pentru cântecele lor este, de fapt, iubirea pentru noi înşine. Iar asta este forma supremă de dragoste necondiţionată.