Etichete
2010, Beiuş, CNA, Cristian Moruţ, Dan Bălăşescu, Dan Ispas, Debrecen, Fraţii Păunescu, Media Sud Craiova, Radio Prompt, Timişoara, Traian Luscan, TTV Oradea
O dispariţie care a trecut aproape neobservată. De o lună de zile Radio Prompt Beiuş nu mai există. Cei care îşi ţineau radiourile pe 96,4 FM au avut surpriza, într-o dimineaţă, să nu-l mai găsească. Postul, deţinut de Media Sud Craiova (compania fraţilor Păunescu), dădea semne de oboseală financiară de ceva timp.
Hotărârea de desfiinţare exista de anul trecut, dar a fost amânată de dorinţa aproape nebunească a unui angajat de a-l salva. Traian Luscan, fost redactor şef, a semnat un contract de administrare prin care îşi lua angajamentul ca până la sfârşitul anului 2009 să reducă la zero pierderile. Nu a reuşit, deşi încasările din publicitate au crescut considerabil, conform spuselor sale. Astfel, finalul n-a mai putut fi evitat – studioul a fost dezafectat, iar licenţa predată la CNA. Patronii nu au vrut să vândă societatea, nici s-o cesioneze. Cam aceasta ar fi povestea foarte pe scurt.
Radio Prompt a fost un caz aparte printre radiourile locale din Bihor. Având putere de emisie mult mai mare decât celelalte (emiţătorul din Stâna de Vale bătea până în Arad, Timişoara şi Debrecen) şi o dotare tehnică iniţială de excepţie (pe care posturile din Oradea nu au avut-o niciodată), Radio Prompt ar fi trebuit să zdrobească concurenţa. N-a făcut-o. De ce?
Cred că Radio Prompt a fost victima propriei sale puteri de emisie. Aria mare de acoperire îi conferea statutul de post regional, dar în grila de programe a fost mereu un post local. Spre exemplu, era ciudat şi neinteresant pentru locuitorii din Arad să audă doar dedicaţiile şi mesajele oamenilor din Beiuş şi din localităţile vecine. Un post regional nu se poate face fără corespondenţi în regiunea în care emite, cu programe care să acopere interesele informaţionale ale zonei. Aceasta a fost călcâiul lui Ahile, care s-a tradus într-un minus de audienţă.
Dispariţia Radio Prompt, pe care eu nu aş asocia-o strict cu criza economică, vine să confirme că marea problemă a provinciei este mentalitatea, nicidecum lipsa banilor. La sfârşitul anilor 90, am pus un pariu cu cineva care susţinea contrariul. Am câştigat pariul încă de acum câţiva ani, după ce Televiziunea Transilvania din Oradea (actuala TTV), pornită excelent, cu gânduri mari, echipă bună şi investiţii masive, a ajuns să funcţioneze la nivel de avarie. Din nefericire, cazul Radio Prompt îmi mai câştigă o dată pariul.
Radio Prompt Beiuş a emis în din 1998 până în 2010. De-a lungul celor 12 ani, i-a avut ca directori pe beiuşenii Dan Ispas şi Cristian Moruţ şi pe craioveanul Dan Bălăşescu. Prin redacţie au trecut o mulţime de oameni pasionaţi, cu drag de radio şi presă. Pentru unii, Prompt a fost început de carieră, în timp ce pentru alţii a fost doar o etapă. La fel cum şi Radio Prompt a fost o etapă din viaţa recentă a Beiuşului.
Am aflat şi eu vestea asta în urmă cu vreo 10 zile. Mare păcat…
În perioada lui de început, era o adevărată plăcere să-l asculţi. Se simţea entziasmul acela tipic al oricărui început şi pasiunea oamenilor de acolo. Din păcate, în ultimii ani nu am reuşit să-l prind deloc în Oradea, cel puţin în zona în care locuiesc (Ştefan cel Mare). Acum vreo 4 luni am ieşit la o plimbare, purtând căştile de la telefon pe urechi, anume pentru a mai asculta o dată ce se aude pe 96,4. Ciudat e că în Oradea se recepţionează mai bine Naţional FM & Favorit FM Beiuş (ex-Radio Vest & Sonvest Beiuş) decât se recepţiona Prompt-ul în ultima vreme.
Lulu, vezi că Radio Prompt a început să emită în 1999, nu în ’98. A fost al doilea radio beiuşean, după Sonvest.
Ce e cel mai trist din toată povestea asta e faptul că a dispărut un post bihorean, iar frecvenţa va fi acordată aproape sigur unei mari reţele naţionale.
ApreciazăApreciază
Chiar nu se va mai prinde niciodata Radio Prompt? Va rog sa imi raspundeti. E groaznic, oricum nu il prindeam la Oradea dar cand mergeam la tara la bunici numai postul asta il ascultam si inregistram melodiile ce-mi placeau. Nu-mi vine sa cred ca nu voi mai auzi niciodata Radio Prompt.
ApreciazăApreciază
Radio Prompt încă trăieşte! În „Jurnal bihorean” de ieri, în pagina nr. 10, este o reclamă la acest post. Probabil e şi în alte zile, nu m-am uitat.
ApreciazăApreciază
Aflu cu surprindere ca Radio PROMPT e mort. Au reusit! Marile echipe de management trismise de la Craiova in toti acesti ani de functionare si-au atins scopul. De la plecarea din Media SUD a domnului Arnautu totul a inceput sa scartie.Te loveai de tot felul de idioti care nu erau in stare decat sa minta si sa imbarlige. Chestii Oltenesti ce sa-i faci.. Intotdeauna a fost o anexa, importanta doar atunci cind se puteau trage sfori politice. Dintr-un Radio pentru ascultatori s-a vrut transformarea lui in unealta politica. Dintr-un Radio care avea 100 mp de birouri a devanit un radioa dintr-o camera de internat sub inteleapta indrumare a domnului Dan Balasescu. El era omul care „salva” postul de radio. Cind trimiti un om care n-a stat un minut in cabina de emisie sa salveze un post de radio inseamna ca esti rau intentionat. Sunt multe lucruri din interior nestiute de ascultatori. Aceste lucruri ascultatorii nu au cum sa le stie. De-alungul acestor ani au participat la viata acestui post si au apreciat acest post. Din pacate cu toate eforturile lui Tucu viata acestui post s-a oprit. Chiar daca financiar postul facea progrese decizia a venit de la Marii Oameni de Media de dincolo de munti. Si mai sunt multe de spus… Ce va pot spune ca va port in suflet un deosebit respect VOUA ASCULTATORILOR DE RADIO PROMPT.
Cristian MORUT
ApreciazăApreciază
Of, radio Prompt…primul meu loc de munca..aici am invatat tainele radioului, am invatat sa iubesc muzica buna si oamenii buni.e pacat ca s-a terminat, desi putea fi frumos. raman doar amintirile frumoase si in momentul asta un nod in stomac…pacat…uneori chiar mi-e dor de Radio Prompt, dar va ramane mereu in sufletul meu
ApreciazăApreciază
Sincer imi pare rau ca nu mai este acest post de radio,l-am indragit foarte mult.Tot timpul cand mergeam la ai mei in judetul Arad si in afara Oradiei ascultam acest post de radio.Cu cat ma departam de oras cu atata eram mai entuziasmat ca ascult un post de radio de la mine din judet.
Pacat ca nu mai e,vreau sa aduc mii de multumiri tuturor celor care au asigurat buna functionare acestui (fost) post de radio.
ApreciazăApreciază
In locul raidouli Prompt Beius sa deschis beiusanul fm este un radio aproape ca promptu dar este doar online din cauza ca nu are sponsori.Ascultati si voi Beiusanul fm
ApreciazăApreciază
A fost mult prea complicat inca de la inceput. A fost unealta de la bun inceput. A fost prea bun ca sa fie adevarat. A fost degradat voit dupa o prea scurta perioada de „quality”. Zoli Kovacs –candva, din redactia de stiri Radio Prompt 96,4
ApreciazăApreciază