Etichete

, , , , ,

Am trăit s-o văd şi pe asta: oameni stând pe scările Casei de Cultură a Municipiului (Arlus) din Oradea, nemaiputând să intre la concertul unei trupe înfiinţate în urmă cu câteva luni!!! „Nu mai avem bilete! Vă rugăm să ieşiţi!” spunea întruna neprietenoasa doamnă de la intrare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă nici numele Pink Floyd nu-i scoate pe orădeni din indiferenţă, atunci cine s-o mai facă? Fireşte că n-a fost Pink Floyd la Oradea. A fost doar Speak Floyd, singura trupă tribut Pink Floyd din România. Unii au fost sceptici şi se întrebau dacă o să sune bine. Eu n-am avut nicio emoţie. Era logic că cine are curajul să facă o astfel de trupă, mai ales când e deja un nume în muzică, o va face foarte bine, ştiind că publicul Pink Floyd este antrenat la ureche, exigent, perfecţionist, ba chiar neiertător.

Trupa a sunat foarte bine, cu scăpări puţine şi explicabile. Publicul, în majoritate tânăr, a reacţionat bine. Repertoriul a fost curajos, pe alocuri chiar foarte curajos (unele dintre piese nu le cântă nici măcar Roger Waters, „Have a cigar”, spre exemplu). S-a cântat de pe cinci albume Pink Floyd: The dark side of the moon (1973), Wish you were here (1975), The Wall (1979), A momentary lapse of reason (1987) şi Division Bell (1994). Astfel, toate categoriile de fani au fost împăcate.

A fost o seară cu muzică mare, ce a încercat să compenseze două frustrări imense – Pink Floyd nu a fost niciodată în România, iar Roger Waters nu ne-a pus pe listă nici la mega-turneul „The wall” care începe anul viitor. Pentru aproape două ore n-a contat că pe scenă nu s-au aflat originalii. Am aplaudat fiecare melodie din suflet! Uneori, nu e chiar atât de uşor să copiezi pe cât se crede.

Cred că ar fi fost şi mai bine dacă:

  • başii ar fi fost puşi pe podea, nu pe scenă;
  • tobele nu ar fi sunat spart, din cauza cavităţii scenei;
  • vocaliştii ar fi vorbit mai puţin (sau chiar deloc) între piese, punând accent mai mult pe atmosferă;
  • s-ar fi ţinut cont de faptul că Pink Floyd nu a făcut niciodată muzică de distracţie;
  • ar fi existat un show vizual mai complex (am înţeles că e în pregătire);
  • ordinea melodiilor ar fi fost alta;
  • „Another brick in the wall” s-ar fi cântat doar la bis;
  • „Run like hell” ar fi avut voci potrivite;
  • concertul ar fi avut loc într-o sală mai încăpătoare.

Componenţă Speak Floyd: David Bryan (voce), Sandy Deac (keyboards, voce, chitară acustică, chitară electrică), Kovacs “Kovi” Laszlo (chitară electrică, chitară acustică), Răzvan “Vava” Rotiş (percuţie), Kolumban Zoli (bass), Edi Raita (keyboards) şi Rudy Lazăr (saxofon).

Setlist:

  1. Breathe
  2. Time
  3. Money
  4. Us and them
  5. In the flesh
  6. Mother
  7. Another brick in the wall
  8. Young lust
  9. Run like hell
  10. On the turning away
  11. Shine on you crazy diamond
  12. Have a cigar
  13. Wish you were here
  14. High hopes
  15. Comfortably numb

Alte cronici ale evenimentului:

250 de orădeni fericiţi la concertul Speak Floyd, de Andrei Şandor (bihorstiri.ro)

Wish I wasn’t there, de Ciprian Alexei (muzicadevest.ro)

Trupa Speak Floyd a umplut sala Casei de Cultură a Municipiului, de Smaranda Chişbora (eBihoreanul.ro)

„Hey teacher, leave them kids alone!”, de Călin Corpaş (bihon.ro)

Anunțuri