O prietenă mi-a povestit visul incredibil pe care l-a avut ieri noapte, vis în care, alături de U2, am apărut şi eu. Este cel mai grozav rol pe care l-am jucat vreodată în visul cuiva.

„Vocea mea playback nu ştie/ O cunoşti dintre o mie/ A cântat multe albume/ Cu străzile fără nume/ Este vocea cea mai tare/ Îţi produce elevare/ De te prind acu’, gagico,/ Te bag toată în vertigo.”

Se făcea că fata şi cu mine eram la un concert U2 ţinut la Arad, în curtea bunicilor ei (!!!). În timpul concertului s-a întâmplat ceva incredibil – grupul a început să facă playback! Şi mai grav, din boxe răsunau manele!!! Cu toate acestea, băieţii au continuat să se prefacă, să dea din gură mai departe, ca şi cum ar fi fost piesele lor. După vreo 3-4 cântece de petrecere, Bono şi colegii s-au plictisit, au coborât de pe scenă şi s-au mutat în tribună. Bono şi-a scos din ghiozdan o carte despre meditaţie şi a început să citească, subliniind anumite pasaje. The Edge, Larry Mullen şi Adam Clayton se delectau cu un ziar local de Arad, împrăştiaţi pe rânduri diferite, destul de departe unul de altul.

În timpul acesta, noi doi, panicaţi, priveam către o cabină cu geamuri fumurii, de unde presupuneam că se punea muzica. Am pornit să investigăm. În grădină ne-am întâlnit cu o mătuşă de-a fetei (mătuşă care, în vis, era taman sora lui Bono!!!) şi am întrebat-o ce se întâmplă şi cine e responsabil pentru toate acestea. Mătuşa ne-a spus că la butoane e un om pe nume Buddy. După alte câteva investigaţii, fata a descoperit că, de fapt, Buddy era bunicul ei.

Aici începe rolul meu. Disperat şi furios, m-am repezit la Bono. După ce mi-am cerut scuze pentru întrerupere, i-am spus că nu pot tolera aşa ceva, că mi-e ruşine şi că nu mai pot asista în continuare. Fără să aştept răspuns, am fugit afară din curte, ţinându-mă cu mâinile de cap şi strigând „Futu-i mama ei de ţară, numa’ aici se putea întâmpla aşa ceva. Eu plec!” Bono a fugit după mine, dar nu m-a mai prins. A rămas în poartă, uitându-se după mine, cu mâna la frunte, ştiind în sinea lui că nu are rost sa mă strige, pentru că eu fug foarte repede şi sunetul nu m-ar ajunge.

Fata a rămas la concertul din curtea bunicilor, pentru că ţinea neapărat să-şi facă o poză cu Bono, tocmai ca să-mi arate că nu a visat, ci U2 chiar au fost în curtea bunicilor. Nu ştie de ce, dar n-a mai apucat să facă poza.

Sfârşit.