Mare coincidență e filmul ăsta*! Adică se face un film în urmă cu mai bine de un an, iar acțiunea lui se pupă la fix cu situația de astăzi, când Coreea de Nord își umflă mușchii, iar statele potente încep să-și pună rachetele în erecție! Drace!

Filmul, pe scurt: nord-coreeni pun mâna pe Casa Albă și pe președinte printr-un plan strălucit. Omoară tot, sunt cruzi, brutali și amenință cu deșertificarea Statelor Unite. Derulăm înainte și, la final, situația e salvată de Gerard Butler, după ce americanii sunt victime timp de 98% din durata filmului. Speech lacrimogen din partea președintelui, muzică înălțătoare, drapelul american flutură din nou pe Casa Albă. Final fericit.

Când se pregătește un război, lumea se împarte în buni și răi. Noi suntem buni, ei sunt răi. De partea cealaltă se vede tocmai pe dos – ei sunt cei buni și noi suntem cei răi. Câștigă simpatia opiniei publice aceia care fac filme mai frumoase.

Despre Coreea de Nord știm doar ceea ce ni se spune, fără nici cea mai mică posibilitate de a verifica o informație. PR-ul lor e făcut în mare parte de către adversari. La fel s-a întâmplat cu Irakul, cu Afghanistanul, cu Cuba, la fel se întâmplă cu orice țară care se ceartă cu jandarmul mondial.

Tocmai când mă întrebam care i-o fi rostul acestui film, domnișoara de lângă mine, venită cu prietenul la film, a exclamat cu gura plină de patos și popcorn despre nord-coreeni: „Doamne, cât îi urăsc!” Punct ochit, punct lovit.

*Olympus Has Fallen/Cod Roșu la Casa Albă [2013]