Etichete

, , , , , , , ,

Departe de a fi considerat un spectacol nereuşit, „Producătorii” aruncă o umbră peste teatrul din Oradea. O umbră care provine de la borul unei pălării prea mari pentru trupa „Iosif Vulcan”. Musicalul născut din filmul lui Mel Brooks este, trebuie să recunoaştem, greu de reprodus în provincie – cere voci profesioniste şi dansatori de mare talent, ingrediente pe care un teatru dramatic le poate oferi doar într-o oarecare măsură.

Producatorii

Sursă foto: www.defoto.ro

Galerie foto

Dacă pui un elefant şi o maimuţă să facă un concurs de urcat în copac, elefantul va părea, cel mai probabil, un incompetent. Tot aşa, dacă nişte actori trebuie să facă ceva pentru care nu sunt pregătiţi, riscă să fie puşi într-o lumină nefavorabilă.

Marea problemă în „Producătorii” este cântatul. Deşi se achită în mod onorabil de sarcinile din scenariu, niciunul dintre actori nu reuşeşte să se ridice la nivelul cerut de partitură. Pe scurt, dacă nu s-ar fi cântat, am fi avut o comedie foarte reuşită. Aşa, am avut doar un muzical mediocru.

Scuze există: 1. Teatrul din Oradea nu este un teatru de musical, chiar dacă s-a acumulat multă experienţă în ultimii ani, de când repertoriul a devenit mai light; 2. S-a lucrat destul de puţin înainte de premieră; 3. Cântecele nu sunt deloc uşoare; 4. Piesa este lungă, durează trei ore.

Orchestra, dirijată de multi-talentatul Ovidiu Iloc, a interpretat corect, dar cam molcom, ardeleneşte, fără vigoare. Am avut mereu senzaţia că tempoul melodiilor este uşor scăzut. A lipsit atacul, vivacitatea. Parcă a existat o oarecare timiditate din partea instrumentiştilor în a se „arunca” asupra partiturii. O fi şi asta o formă de respect pentru muzică.

Capitolul la care spectacolul suferă poate cel mai tare este dansul (eu am văzut reprezentaţia din 9 decembrie 2013). S-a dansat leneş, fără efort prea mare, fără transpiraţie, fără atenţie la detalii, fără expresivitatea cerută de un spectacol muzical, fără vână. Momentul dansului cu cadrele metalice este poate cea mai limpede dovadă. Şi, la fel ca în cazul muzicii, a lipsit vivacitatea cerută de un spectacol venit tocmai de pe Broadway.

Cu toate nemulţumirile de mai sus, „Producătorii” nu lasă un gust amar. Nu te trimite acasă trist sau dezamăgit. Este amuzant, dinamic, pe alocuri strălucitor şi oferă câteva roluri bine făcute. Ioana Gajdo dă tonul de la prima intrare, personificând una din bătrânicile finanţatoare ale producătorului Max Bialystock. Greul spectacolului este dus admirabil de Alexandru Rusu şi Pavel Sîrghi, care joacă personajele centrale şi care aproape că nu părăsesc scena deloc.

Daniel Vulcu face ce ştie cel mai bine – comedie. De mult timp nu l-am văzut într-un rol care să-l prindă atât de bine. Vulcu este pentru „Producătorii” ceea ce Emil Sauciuc este pentru „Leonce şi Lena” (varianta Măniuţiu-Milea), adică cireaşa de pe tort. Pune accent mai puţin pe ţăcăneala personajului, dar accentuează foarte bine latura sa amuzantă.

Directorul teatrului împarte simpatia publicului cu Richard Balint, al cărui Hitler gay, îmbrăcat în uniformă roz, rămâne pe retină o bună bucată de vreme. Petre Ghimbăşan, din poziţia sa de asistent al regizorului interpretat de Balint, vine şi el cu o porţie de umor gestic şi comportamental cu mare priză la public. Şi, înainte de încheiere, o menţiune specială pentru aparţia spectaculoasă a Daniei Ţinca, în rol clasic de divă, singura de pe scenă căreia scenariul îi justifică aparenta lipsă de ureche muzicală.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri