Când o să mergeţi să vedeţi „Leonce şi Lena” la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, lăsaţi-vă prejudecăţile şi stinghereala acasă sau la garderobă. Montarea lui Mihai Măniuţiu este vie, amuzantă şi foarte dinamică. Textele Adei Milea sunt inspirate, acide şi sensibile. Un spectacol care trebuie râs! Fără teamă, fără jenă! Cu aplomb şi hăhăituri!

Galerie foto

Nu întârziaţi la spectacol, fiindcă actorii vor fi deja pe scenă când intraţi în sală! O să-i descoperiţi treptat, unul câte unul, întinşi prin toate cotloanele scenei, încercând să vă introducă uşurel în atmosfera de lene generalizată, promovând şi preaslăvind „măreaţa capacitate de a sta degeaba”. Din textul original, scris de Georg Büchner acum 177 de ani, a rămas doar intriga. Abordarea de acum este proaspătă şi inovativă – dialogurile sunt nou-nouţe, cântecele aşişderea, scenografia colorată şi ingenioasă.

Ţintele textului s-au schimbat faţă de textul iniţial şi veţi vedea de câte lucruri se poate râde în ziua de azi. Plasarea acţiunii într-un timp şi decor hippie este o uriaşă minge ridicată la fileu Adei Milea. S-a creat astfel un teren mănos pentru stilul şi sclipirile sale, care au generat o senzaţională varietate de genuri muzicale, cu texte pe mai multe planuri, cu versuri reinterpretabile, pline de umor, sarcasm, ironie şi suprinzătoare momente de sensibilitate.

Regizorul Mihai Măniuţiu dă impresia că l-a pus pe fiecare actor în locul potrivit. Au rezultat astfel câteva personaje de neuitat. Deşi apare în doar câteva scene, Regele Peter (Emil Sauciuc) reuşeşte să creeze unul dintre cele mai puternice momente ale spectacolului. Cu o batistă înnodată în mână, cu o atitudine semi-autistă şi profund perplexă, parodiază superb prototipul liderului marionetă izolat în globul său de cleştar.

Valerio (Richard Balint) nu este doar companionul lui Leonce, ci şi naratorul spectacolului din spectacol – deţine aproape non-stop prim-planul, leagă momentele acţiunii şi interpretează la chitară toate melodiile piesei. Rocker pur-sânge, fost membru al unei trupe de heavy metal, Richard i-a mulţumit public Adei Milea, pe Facebook, pentru că „i-a pus din nou chitara în mână”. S-a văzut limpede cât de bine s-a simţit pe scenă.

Da, spectacolul este un musical! Un musical pseudo-hippie, ironic şi sarcastic, puţin spre deloc emoţionant, reacţie afectivă care nici nu cred că s-a căutat. Pe mine m-au emoţionat rulotele de pe scenă, atunci când dădeau semne că-şi vor lua zborul, sugerând starea de plutire generală. Acţiunea din planul doi, foarte bogată şi aproape continuă, solicită serios atenţia. Spectacolul parodiază în o oră şi 40 de minute cam tot ce mişcă – liderii, lenea, dragostea, slugărnicia, femeile, relaţiile dintre oameni, falsitatea socială şi multe altele.

Probabil surprins de abordare, publicul premierei a reacţionat cam reţinut. Prima rundă de aplauze s-a auzit abia în minutul 42, a doua în minutul 60. La final, 4:44 minute de aplauze în picioare. Au fost doar primele din, sper eu, următoarele câteva sute de minute. Sunt convins că piesa va fi un hit pentru Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Texte ca „Noi nu contrazicem prinţii/ Aşa ne-au învăţat părinţii”, „Hai acum să ne machiem/ Să nu mai ştim cine suntem” sau „Iubesc iarba” au mare potenţial. Sper ca soundtrack-ul piesei să fie lansat cât mai curând şi să tragă după el întreaga producţie.

Piesa „Leonce şi Lena” este şi o imensă provocare tehnică. Totul se cântă live, sunt cam 20 de microfoane deschise simultan pe scenă şi, cu toate acestea, la premieră nu s-a auzit nici măcar o singură microfonie. O mare bulină roşie pentru sunetişti.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=6H-iXH6Pp9Q]