Etichete

, , , , , , , , ,

Unchiul meu Mişu (odihnească-se în pace!) avea o vorbă preferată pentru lauda unui bărbat. Nu-i spunea mare domn, gentleman sau nu-mai-ştiu-cum. Îl cataloga simplu „lord”. Era complimentul suprem, o însumare de calităţi imbatabile pentru un mascul.

Byron1

Dan Byron a fost un lord, vineri seară, la concertul din „magazia de muzică” Green Pub. Deşi trupa care îi poartă numele este în turneu pentru promovarea noului album „Melancolic”, Dan a zis aşa la microfon: „Pentru că nu am fost de mult timp la Oradea, o să vă cântăm şi multe altele”. Şi astfel s-a născut un setlist generos, prietenos, pe gustul fanilor, care a cumulat hiturile trupei, a punctat higlight-urile noului material şi a plătit tribut altor nume din muzica românească pe care Byron le respectă (Timpuri Noi, Celelalte Cuvinte, Ada Milea, Alexandru Andrieş).

Galerie foto

A fost un concert deosebit din mai multe puncte de vedere. 1. A început cu o întârziere à la CFR – 100 de minute! 2. Scena a fost amplasată în mijlocul sălii, iar publicul s-a răsfirat în jurul ei. O foarte bună idee care a creat un ambient intim şi a făcut spaţiul mult mai interesant. 3. La sunet a fost o domnişoară care a făcut treabă foarte bună. Am un respect aparte pentru femeile care fac asta, la fel ca şi pentru cele care manevrează volane. 4. Regia de lumini a fost excepţională! Eram convins că Byron a venit cu omul lor şi cu regia făcută de acasă. Nici vorbă! Luministul era de aici, de la firma care a pus la dispoziţie sonorizarea şi luminile (Top Sound). I-am strâns mâna şi l-am felicitat după concert.

M-aş fi oprit aici cu enumerarea motivelor pentru care evenimentul a fost aparte dacă la concert nu ar fi participat şi o gaşcă din Marghita, cu toţii mari consumatori de muzică şi concerte, coagulaţi în jurul unei asociaţii culturale (citiţi aici dacă doriţi detalii). Când au auzit că Byron vine în Oradea, oamenii au sunat-o pe organizatoarea concertului şi au întrebat cum ar putea să pună şi ei umărul. Ceea ce a urmat bate înspre un film de Kusturica. Urmează punctul 5.

Voluntarii marghiteni s-au implicat combinând apetitul pentru concerte cu tradiţionala ospitalitate bihoreană. Au venit la Oradea cu un ceaun de dimensiunea unei mine anti-submarin, cu doi saci de lemne şi toporişca aferentă, mai multe flacoane cu lichid care face mărgele dacă îl scuturi, plus ingredientele pentru bab gulyás (pentru cititorii neardeleni, se citeşte bob guiaş şi este o ciorbă de fasole în stil unguresc, deasă, foarte consistentă şi groaznic de gustoasă). Curtea din spatele pubului a fost transformată în loc de campare, proces la care s-a respectat cu exactitate ritualul gătitului la ceaun: unul găteşte, iar ceilalţi îl asistă şi îi dau sfaturi inestimabile în timp ce beau pălincă şi sting cu bere.

Şi uite aşa se explică de ce la miezul nopţii, după concert, mâncam bab gulyás cu ceapă verde şi dezbăteam împreună cu „lordul” Byron dacă The Nationals este o trupă bună sau nu (eu şi Dan eram de părere că ultimul album e cam plictisitor, în timp ce cel mai mare fan Byron şi The Nationals din Marghita şi din sud-estul Europei, susţinea contrariul). Dacă mai adaug în povestea asta şi tortul surpriză pe care l-a primit de ziua lui Bubu (a.k.a. Bogdan Albulescu) şi care s-a răspândit viral prin sală, puteţi înţelege de ce am denumit întâmplarea de vineri seară cea mai supra-realistă experienţă multi-culturală la care am participat în ultimul timp.

O rog încă o dată pe domniţa pe care am stropit-o cu bere pe spate să mă ierte, dar mă lovise cineva în cot. Singura mea vină e că nu am golit paharul mai repede.

Lucian Cremeneanu

Anunțuri