– Cum sunteți astăzi? întrebă omul de la catedră pe studenții din anul II.

– Nicicum. Așa și așa. Mai bine nu întrebați, se amestecară răspunsurile, ba serioase, ba în glumă.

– Ia evaluați-vă singuri pe o scară de la 1 la 10, sună provocarea şi, imediat, un deget arătător începu să se plimbe imperativ de la unul la altul.

Notele se înşirară cuminţi precum mătăniile: 7… 8… 5… 6… 8,5… Nici măcar un singur 10!

Cea mai mare notă, un 9, a venit de la fata cu ochi albaştri, surâs molipsitor şi chicot de copil din scaunul cu rotile.

Lucian Cremeneanu