Am fost recent la medicul de familie pentru o adeverinţă. „Vezi că nu eşti asigurat”, mi-a zis doamna după ce s-a uitat în calculator. „Cum naiba, că doar sunt la zi cu cotizaţia?”, m-am mirat cu voce tare. „Verifică la CAS!”. Am sunat acolo, iar o voce feminină m-a lămurit: figurez ca neasigurat din cauză că nu am depus la ghişeul 5 dovezile de plată de la Finanţe. „Dar Casa Asigurărilor de Sănătate nu comunică cu Finanţele, din moment ce acolo se încasează banii?”. „Nu”, a venit răspunsul cu iz de verdict.

În vremurile în care orice e conectat cu orice – televizorul e conectat la internet, tableta la contul de mail, copiii pot fi supravegheaţi prin webcam, iar încălzirea de acasă poate fi pornită de oriunde printr-o aplicaţie instalată pe mobil – CAS nu poate găsi o cale de comunicare digitală cu Finanţele. Aşa că îi foloseşte pe oameni la căratul informaţiilor ca pe nişte biţi proşti, care, pe deasupra, o mai fac şi pe banii lor.

Acum câţiva ani am primit un comunicat de presă de la Inspectoratul Şcolar Bihor. L-am privit 5 minute încercând să-mi dau seama ce era în neregulă. Fiţi atenţi! Pentru a-l trimite prin email, cineva de acolo făcuse următoarele mişcări succesive: a scris comunicatul în Word, l-a printat pe hârtie, apoi a scanat foaia A4, iar imaginea rezultată a fost ataşată la mail şi expediată. Simplu, nu?

În urmă cu o lună, un ţărănoi care păzea Cetatea m-a ameninţat, m-a agresat fizic şi mi-a rupt haina pentru că am vrut să deschid o poartă care era firesc să stea deschisă. Un şef de jandarmi cu discernământ de veveriţă scăpată la alune şi cu un simţ al dreptăţii atrofiat din pricina caschetei mi-a dat mie avertisment pentru agresiune, ignorând toate evidenţele şi inventând un martor care nu fusese acolo.

Şi încă una. M-am ciorovăit recent cu o femeiuşcă ce-şi plimbă câinele agresiv prin cartier, dând mereu impresia că nu poate să-l stăpânească. Odată, câinele i-a scăpat din lesă şi mi-a atacat căţeluşa, gata s-o rupă. Noroc că l-am putut prinde de zgardă. „Eu nu răspund dacă se întâmplă ceva!”, mi-a strigat deunăzi de pe trotuarul opus, în timp ce-şi stăpânea cu greu bruta. „Dar cine? Guvernul?”, i-am strigat.

Iată patru exemple de mentalităţi care ne fac viaţa nasoală zi de zi şi care, odată trimise la plimbare, ne-ar face aerul mult mai respirabil. Dar împotriva acestor oameni nu protestează nimeni. Coloanele de protestanţi de săptămâna trecută nu au trecut nici pe la CAS, nici pe la Inspectoratul Şcolar, nici pe la Jandarmerie şi nici pe la cuşca stăpânei agresive. Îi huiduim de la distanţă pe cei din Bucureşti în timp ce-i ignorăm pe nepotriviţii de lângă noi.

Răutatea, prostia, lenea, incorectitudinea şi corupţia se nasc dintre noi. Iar când se fac suficient de mari ajung la conducere. O clasă politică sănătoasă nu are cum să apară dintr-un popor care tolerează baiurile. Credeţi că cei pomeniţi mai sus îşi vor reveni brusc dacă se schimbă Guvernul? Dacă da, vă urez somn uşor! Şi îi plâng o dată în plus pe cei de la Colectiv!

Lucian Cremeneanu