Etichete

, , ,

Urc în tren la București. În compartiment, doi băieți, după grai din Maramureș, după port din Texas, se întorc și ei acasă. Unul nu are bilet aici, stă doar la discuții cu colegul. Îmi las rucsacul, haina și cele două sticle de apă plată și ies pe peron să mai fac puțină mișcare înainte de cele 13 ore de înțepeneală.

Când mă întorc, celălalt, maramureșeanul numărul doi, să-i zicem, e mutat deja în compartimentul lui. Pe banchetă doar o sticlă de apă. Aprind lanterna și o caut pe cealaltă prin laterale, pe dedesub. Mă ajută și maramureșeanul numărul 1. Nimic.

  • Dosarele X, zic.
  • Poate o luat-o din greșeală colegu’ când s-o mutat.
  • Precis așa a fost, mă luminez. Apăi, să-i fie de bine.

Mă întreb în joacă ce s-ar fi întâmplat dacă îi luam eu din greșeală colegului sticla de horincă. Nu-i zic nimic hoțului de ocazie, pentru că am învățat dintr-o melodie că nu e bine să te iei de pui de moroșan.

Trenul începe să se miște. Pe coridor, larmă. Un tip i se plânge destul de supărat însoțitorului de bord că aeroterma din compartimentul lui… face zgomot prea mare!!!

Am o presimțire. Mă apropii și arunc o privire discretă. OMG! E exact compartimentul pe care l-am prins eu la plecare! I-aș spune omului să se obișnuiască pentru că nu are ce face, dar nu vreau să-l demoralizez.

Mă întorc la locul meu și citesc. Maramureșenii mei discută pe coridor, în dreptul ușii. Mă prind curând că sunt cântăreți de folclor și își povestesc aventuri de la nunți. Eu tac ca un pește și ascult cu toate urechile. După câteva minute, numărul doi își rotește privirea prin compartiment:

  • Mă, oare mai vine cineva aicea la voi?

  • Nu știu. Du-te și întreabă-l pe nașu‘, sugerează colegu‘.

  • Dacare-i nașu‘?

Sunt gata-gata să pufnesc în râs și să mă trădez. La nunți, nașul e semnalizat corespunzător, cu floare în piept și nașă cu rochie scumpă. Ăsta din tren e mai discret, doar chipiul îl trădează. Plus că nici nu stă la masă. Și uite așa ajungem la Sinaia.

Încă de la plecare, aerotermele bagă în tot vagonul doar aer rece. ”O să vină și cald, stați liniștit. Bagă când rece, când cald”, zice cel fără de floare în piept când cer explicații. Cunosc tehnica dușurilor scoțiene de la drumul dus.

Ne merităm aerul rece din plin, pentru că azi a fost cea mai caldă zi de 7 martie din ultimii nu știu câți ani. Mă repliez la locul meu. Fâșul mă privește complice. În noaptea asta dormim împreună. La fel ca la dus.

Lucian Cremeneanu