Să fim sinceri! Nu există om care, odată ajuns într-o funcţie, să nu fie terfelit prin băltoacele propriului trecut, prin vina pasiunilor de o clipă, a toaletelor, a particularităţilor fizice, ori din pricina păcatelor comise cândva.

Suntem condamnaţi pe viaţă la sclavagism ideologic şi mintal, iar asta se vede cel mai bine din aşteptările pe care le avem de la aleşi – asemenea idolilor biblici, şi liderii politici trebuie să fie fără pată.

Noul prim-ministru, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, vine din lumea celor care au votat-o. E româncă, e membru vechi în cel mai mare partid românesc, îşi trage seva din acelaşi pământ cu alegătorii ei. Prin urmare, de ce o fi atât de greu să o acceptăm?

Propunerile pentru funcţia de prim-ministru nu se fac în urma unui concurs de miss ori a defilărilor la prezentări de modă. Nu ajungi în capul mesei la şedinţele de Guvern în urma votului popular, nici prin tragere la sorţi. Trebuie să te placă partidul de la putere şi, cel mai important, şeful atotputernic.

Preşedintele american proaspăt înscăunat beneficiază de o perioadă de graţie din partea presei. Noul prim-ministru din România nu are parte de aşa ceva. CV-ul îi este potrivnic: provine din Teleorman, e prietenă cu prima mustaţă din PSD, vorbeşte engleza cu accent de Ion Iliescu, se îmbracă la sindrofii oficiale ca la nuntă, posedă avere, iar coafura-i are volum.

Apariţia doamnei în prim-planul politicii naţionale a stimulat la maximum simţul băşcăliei. Fiecare român căruia i-a displăcut numirea, patron şi preşedinte director general al propriului „trust de presă” de pe Facebook, a pus câte o cărămidă la marele templu al râsului din orice o priveşte pe tanti prim-ministru.

Din pricina încrâncenării, a talibanizării şi a războiului de uzură care ne macină societatea, ignorăm un moment special – numirea în premieră a unui şef de Guvern de sex feminin. În societăţile avansate civic şi politic, întâmplările de genul acesta au fost salutate corespunzător la momentul iniţial, după care au devenit obişnuinţă.

În România, în schimb, încă se pomeneşte foarte des sintagma „o lume a bărbaţilor”. În politică, în funcţiile de decizie, în mediul de afaceri, în trafic… Poate că, prin această nominalizare, PSD-ul va deschide calea către o alta, mult mai spectaculoasă, pentru preşedinţie. Gabi Firea, în scaunul-trambulină de primar al Bucureştiului, cred că face deja flotări.

Dar societatea merge prea prost ca să ne bucurăm de astfel de fineţuri de corectitudine politică şi anti-sexism. În vreme ce bărbaţii de la Hollywood tremură în fiecare zi de teama să nu se pomenească cu o acuzaţie de hărţuire sexuală, bărbatul Liviu Dragnea pune femeia pe piedestal.

Propunerea sa nu e considerată hărţuire sexuală, ci cel mult hărţuire politică a electoratului advers. Ce crede el despre femeile politice vom vedea mai târziu. Calităţile unui gentleman se văd nu după cum face curte unei femei, ci după cum se desparte de ea. Că de despărţit, tot se vor despărţi cândva.

Lucian Cremeneanu