Concertul Il Volo a fost precedat de cea mai lungă coadă din istoria post-decembristă a Oradiei. Din motive pe care nu le cunosc, firma organizatoare (bulgărească) a luat decizia ca accesul în Oradea Arena să se facă printr-o singură intrare, din lateralul sălii, aflată la nivelul podelei. Din fericire, coada s-a mișcat repede, din nefericire, temperatura exterioară era neprietenoasă.
În lipsa unei poziții oficiale din partea organizatorilor, bănuiesc doar că decizia are legătură cu sistemul de scanare a biletelor si costurile pentru controlul accesului. Firma de P.R., românească, de-a noastră, mi-a dat răspunsuri atât de imbecile la întrebările pe care le-am trimis azi-dimineață încât nici nu merită să le menționez.
Cu un pic de comunicare, în sală se putea face treabă mai bună. Spre exemplu, la final, se putea anunța că se poate ieși prin mai multe locuri, astfel, cei care au avut locuri în fața scenei n-ar fi trebuit să se înghesuie pentru a ieși pe unde s-a intrat. Probabil că organizatorii nu cunoșteau prea bine geografia locului.
M-am bucurat că nu mi-am luat laptopul cu mine la Londra, pentru că aș fi scris probabil despre spectacol ”la cald”, ceea ce poate fi atât bine, cât și rău. Dar mai mult rău, pentru că poate afecta obiectivitatea. Am avut așadar două zile să mă lepăd de subiectivismele care mă leagă de ABBA încă din fragedă pruncie – prima trupă care mi-a plăcut în copilărie, prima relație serioasă de amor pe la vârsta de 10 ani (Agnetha, dragostea mea), primul film care m-a făcut să levitez câțiva ani mai târziu (ABBA: The Movie), primul musical mare la care am fost în străinătate (Mamma Mia) – și, astfel, sper să vă pot povesti cu mintea limpede despre spectacol. Mai am de mărturisit și faptul că a vedea ABBA live a fost un vis pe care nici măcar nu l-am avut.
ABBA și-a gestionat excepțional faima și succesul, atât în timpul activității, cât mai ales după despărțirea din 1982. Dorința de a nu dezamăgi așteptările care au crescut continuu de la destrămare (să nu uităm că și Iisus a devenit cu adevărat celebru abia după ce s-a retras din activitate) i-a făcut să refuze inclusiv elucubranta ofertă de un miliard de dolari (!!!) pentru un turneu mondial în anul 2000. Năucitor, nu? Musicalul ”Mamma Mia”, construit exclusiv pe piese ABBA și lansat la Londra, exportat pe Broadway și mai apoi în toată lumea, a făcut 2 miliarde de dolari înainte să apară filmele cu același nume, filme care au mai răzuit niște cașcaval gros în conturile tuturor celor implicați și au demonstrat că ABBA-mania e departe de a se stinge.
Așa că ideea din 2016 a unui investitor britanic de a face un spectacol virtual cu holograme a fost semi-câștigătoare din start. Cealaltă jumătate mai depindea doar de calitatea noilor tehnologii de a crea imagini virtuale tridimensionale cât mai realiste, acele holograme, avataruri sau ABBA-taruri, cum frumos a fost adus din condei. Iar cu ocazia pregătirilor, trupa a profitat de reuniune și a intrat în studio. Așa că, în 2021, cu un an înainte de lansarea oficială a spectacolului virtual, a ieșit și albumul nou, primul după 40 de ani. Ca la carte!
Scuzați introducerea prea lungă, dar am considerat-o necesară. Haideți înăuntru, că afară în Londra e un amestec antipatic de frig, umezeală, ploaie și smog.
Așa de repede a dispărut vara din peisaj de zici că a fost furată. A plecat brusc și tot la fel de brusc, aproape în același timp, a venit Jan Garbarek pentru un recital în centrul Oradiei.
După ce, mulți ani, am călătorit sute și chiar mii de kilometri pentru un concert, aseară, am ieșit din casă, m-am urcat pe bicicletă, am pedalat 5 minute și l-am văzut live pe unul dintre cei mai mari muzicieni de jazz contemporani. Ireal! Nu cred că am fost singurul care a simțit asta.
A fost ultima seară a Festivalului European Music Open 2021. Concertul s-a ținut în Piața Unirii, în aer liber, în ultima seară de august, o seară cu iz de octombrie târziu. A fost rece, dar ce bine că nu a plouat!
În ciuda faptului că între noi există o serioasă barieră lingvistică, mi-a plăcut Rammstein de când am pus prima dată urechea pe ei. I-am ascultat așa, incomplet, fără să le înțeleg textele, doar de dragul sound-ului și a ceea ce rockerii numesc pe scurt vână. Dar niciodată nu mi-a părut mai rău că nu știu germană decât în seara de 22 august 2019, când, în sfârșit, i-am văzut live.
În 2014, la Academia de Muzică din Philadelphia, SUA, Bob Dylan a susținut un concert pentru un singur spectator! Da, unul singur!!! Nu dezinteresul publicului a fost cauza, ci participarea lui Dylan în documentarul Experiment Ensam (Experiment Alone). Norocosul spectator, pe nume Fredrik Wikingsson, un bun prieten al regizorului și super-fan Dylan, a recunoscut că și-a implorat prietenul să îl aleagă pentru proiect.
În mai 2018, în Cetatea Oradea, trupa N.O.R. a susținut un concert pentru un singur spectator. Da, unul singur!!! Nu dezinteresul publicului a fost cauza, ci rugămintea spectatorului: ”Băieți, mă lăsați și pe mine să asist la o repetiție?” Norocosul spectator se numește Lucian Cremeneanu și a recunoscut că se aștepta să asiste la o repetiție, nu la un concert.
Dacă la concertul Farfarello, ţinut cu o săptămână înainte, n-au adunat nici măcar 50 de oameni, gazdele au fost nevoite să mute spectacolul formaţiei Generic din Bistro Blues Cafe în restaurantul-mamă de deasupra din pricina numărului mare de bilete vândute. Peste 300 de persoane au cheltuit câte 75 de lei de căciulă [meniu inclus] ca să-l vadă şi să-l asculte pe Dan Ciotoi, venit împreună cu trupa sa pentru prima dată în Oradea.
Robbie Williams e construit din aluat îngeresc şi smoală diavolească în proporţii egale. Un simplu rictus îl transformă într-o clipă din personaj pozitiv în unul negativ. E talentat, e puternic, e carismatic, e narcisist. „Bună seara! Numele meu este Robbie Fuckin’ Williams, ăsta e curul meu, iar voi sunteţi ai mei în seara asta!„. Aşa a început show-ul de săptămâna trecută de la Budapesta.
TEXTE, FAZE SI POVESTI 