La un bab gulyás cu Byron

Etichete

, , , , , , , , ,

Unchiul meu Mişu (odihnească-se în pace!) avea o vorbă preferată pentru lauda unui bărbat. Nu-i spunea mare domn, gentleman sau nu-mai-ştiu-cum. Îl cataloga simplu „lord”. Era complimentul suprem, o însumare de calităţi imbatabile pentru un mascul.

Byron1

Dan Byron a fost un lord, vineri seară, la concertul din „magazia de muzică” Green Pub. Deşi trupa care îi poartă numele este în turneu pentru promovarea noului album „Melancolic”, Dan a zis aşa la microfon: „Pentru că nu am fost de mult timp la Oradea, o să vă cântăm şi multe altele”. Şi astfel s-a născut un setlist generos, prietenos, pe gustul fanilor, care a cumulat hiturile trupei, a punctat higlight-urile noului material şi a plătit tribut altor nume din muzica românească pe care Byron le respectă (Timpuri Noi, Celelalte Cuvinte, Ada Milea, Alexandru Andrieş).

Galerie foto

Citeşte mai departe

Viitorul cântă bine

Etichete

, , , , , ,

Două concerte ţinute în Oradea la distanţă de câteva zile mi-au atras atenţia în mod special. Am ales să le relatez în acelaşi material, veţi vedea mai jos de ce. 

Această prezentare necesită JavaScript.

Citeşte mai departe

Victor Rebengiuc, lecţia de modestie

Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , ,

DSC_2722 []

„Vreau să ajung un actor mare, deşi cred că o viaţă întreagă nu este suficientă pentru asta”. Aşa a început lecţia de cumpătare şi normalitate pe care Victor Rebengiuc a oferit-o, joi seară, în sala Teatrului Regina Maria. „Dialoguri interioare”, iniţiativa regizorului orădean-bucureştean-şi-din-nou-orădean Radu Vaida, e o discuţie tête-à-tête în care personalităţi culturale sunt invitate să se dezbrace de imaginea publică şi să-şi dezvăluie latura intimă. Un talk-show care se urmăreşte fără telecomandă, în care oamenii nu se ceartă.

Continuă lectura

Victor Rebengiuc la „Dialoguri interioare” (galerie foto)

Etichete

, , , ,

Această prezentare necesită JavaScript.

Marele actor Victor Rebengiuc a fost invitatul regizorului Radu Vaida la „Dialoguri interioare”, pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea (joi, 8 mai 2014).

Sărbători (destul de) fericite

Etichete

, , , , , , , , , , ,

La mondialul din 1990, naţionala Italiei, țara gazdă, avea probleme în grupe. Dar, în ultimele minute, intra Toto Schillaci, dădea gol şi arunca întreaga ţară în delir. Presa l-a numit „Salvatore della patria”, Salvatore fiind, de altfel, prenumele său complet. Mi-am amintit de Toto Schillaci la spectacolul „Sărbători fericite„, jucat de Trupa Iosif Vulcan la Teatrul Regina Maria din Oradea. Dar să nu anticipez.

Sarbatori fericite 1

Comedia de sorginte franceză porneşte de la o minciună superbă. La ora 3 noaptea, soţia (Corina Cernea) îşi găseşte soţul (Daniel Vulcu) acasă cu o tânără apetisantă (Denisa Vlad). Încercând să iasă basma curată, soţul inventează că tânăra e fiica lui dintr-o căsătorie anterioară. De aici încolo, bulgărele minciunii o ia la vale şi creşte văzând cu ochii. Conversaţiile într-o căsnicie de 15 ani au oricum suficiente resurse de umor, darămite într-o astfel de situaţie?

Citeşte mai departe

Cum a ajuns cultura în stradă [5 minute pentru Oradea]

Etichete

, , , , ,

Un eveniment misterios a avut loc astăzi în Oradea. Cu puţin înainte de ora 13, peste o sută de persoane s-au adunat pe strada pietonală, la colţul cu Liceul Ady Endre. 149 de oameni îşi anunţaseră prezenţa pe Facebook. Probabil că nu toţi au ajuns, dar absenţa le-a fost compensată de trecătorii ocazionali. Abia cu câteva minute înainte s-a aflat ce se va întâmpla: orchestra simfonică şi corul Filarmonicii de Stat Oradea vor interpreta deschiderea celebrei „Carmina Burana” de Carl Orff. Iată de ce:

„Nevoia de cultură a oraşului Oradea este o realitate pe care o resimţim cu toţii. Acest motiv, dar şi faptul că ne dorim să aducem ambasadorii culturii muzicale în mijlocul comunităţii, ne-a determinat să dezvoltăm proiectul 5 MINUTE PENTRU ORADEA, în cadrul programului Femina aparţinând Fundaţiei Comunitare Oradea.

Extras din prezentarea oficială de pe pagina de Facebook a evenimentului 5 minute pentru Oradea.

Carmina Burana 1

Citeşte mai departe

Phantom Pains – 3 actori, 10 spectatori

Etichete

, , , , , , ,

04

Depoul de tramvaie al OTL. Un tramvai sinistru, vopsit în gri de portavion american. Două biciclete de aceeaşi culoare, rezemate. În interior, un dulap de metal, un birou de lemn şi un pat ca de puşcărie. Totul vopsit în acelaşi ton de gri. O oglinjoară atârnată pe perete se mişcă întruna ca posedată de necuratul. E cel mai realist decor de teatru în care am fost vreodată! O scenografie 4D ideală pentru a simţi şi înţelege mai uşor o dramă rusească.

A trebuit să merg tocmai în depou ca să văd o piesă care să înceapă la fix. La 19:00 punct, Dima (Pavel Sîrghi), un tânăr angajat ca paznic al depoului, trage câteva ciocane de control roţilor tramvaiului şi urcă la bord. În biroul-coşmelie apare Gleb (Alexandru Rusu), mai vechi în meserie şi, fireşte, mai beţiv. De la Gleb, Dima află teribila poveste a fostului coleg care a murit într-un accident groaznic. Nevasta lui, Olia, care şi-a pierdut minţile atunci, crede că orice bărbat care poartă ochelarii celui tragic dispărut este soţul ei.

Citeşte mai departe