Dragostea de Eminescu ne este mai mult impusă decât născută firesc. Aniversările şi comemorările sale par, de cele mai multe ori, sarcină de serviciu. Oamenii sunt duşi la statuile poetului, cu coroane şi jerbe, apoi la colocvii sau spectacole, după care se grăbesc acasă unde au lucruri mult mai importante de făcut. Doar cei care îl preţuiesc din inimă mai rămân la o agapă să-i recite versurile sau să-i dezbată ideile.

Mihai Eminescu nu este un produs colectiv al românilor şi României, ci, mai degrabă, o fericită excepţie. Conştientizarea valorii unui om nu este un atu al maselor, mai ales când omul le este contemporan. Abia după reîntoarcerea în pământul sfânt al patriei poate fi transformat în icoană, fiindcă atunci nu mai reprezintă un pericol nici pentru funcţii, nici pentru orgolii. Geniile n-au fost niciodată înţelese de vulg şi tocmai ăsta e rolul geniilor.

Citeşte mai departe