Etichete

,

Foto: jurnalul.ro

Nu mai înjur când dau cu maşina în gropi. Am renunţat să-mi consum nervii, pentru că nu ajută la nimic. Groapa ştie să scoată din om tot ce e mai rău. Şi, decât să mă las stăpânit de ea, mai bine o ignor cu toate mecanismele răbdării mele şi cu toate mecanismele sistemului de direcţie.

Dacă aş fi statistician aş calcula câte pagube face o groapă, una oarecare, în toată existenţa ei. N-ar fi exclus să descopăr că groapa e un mecanism util economiei. Ea pune în mişcare oameni, afaceri şi bani.

Dacă aş fi specialist  psihologie (sau psihiatrie) aş vrea să determin ce cantitate de nervi şi frustrări creează o groapă în asfalt. Le-aş oferi o justificare parţială celor care coboară de la volan sub formă de pachet de nervi. Dacă aş fi cetăţean străin aş încerca să înţeleg de ce sunt în România atât de multe gropi. Aş fi tentat să cred că românilor le plac gropile şi că se simt bine în ele.

O banală groapă în asfalt are toate motivele să se considere buricul pământului. Este amplasată în pământ, are formă de buric şi toate se învârt în jurul ei. La scurt timp după apariţie, începe să fie băgată în seamă. Toţi care trec peste ea, o pomenesc. Un ziarist scrie despre ea în foaia lui, îi face o poză şi le bate obrazul şefilor de drumuri. După un timp de râs şi veselie, şefii trimit un comando să o lichideze. Groapa dispare, dar germenele ei, adânc înfipt în sol, caută deja o altă cale de ieşire la suprafaţă. Şi o va găsi.

Dacă privim groapa filozofic, putem spune că ea nu există. Practic, este formată din nimic. La fel ca nimicul, ea totuşi există. Groapa este chemarea pământului, întoarcerea la starea iniţială. Groapa consideră asfaltul drept un virus, încearcă să-l înlăture şi vrea să simtă din nou pământul sub fund. Căci orice groapă are un fund. Din fericire.

(Jurnal Bihorean, 21 martie 2003)