Etichete

, , , , , ,

În timpul eclipsei din 1999 mă aflam în concediu la Arieşeni. Mega-evenimentul m-a găsit pregătit, cu ochelari de eclipsă şi un fior de emoţie. Dar vremea n-a ţinut cu noi. Deşi în zilele de dinainte a fost tot timpul soare şi senin, în ziua eclipsei a fost înnorat de dimineaţa până seara.

Aşa că ne-am postat în faţa singurului televizor din împrejurimi, care la rându-i era postat într-o bodegă arhiplină. Cu noroc am găsit şi loc la masă. Mi-am comandat o cafea şi o bere şi am început marea aşteptare.

Oamenii din bar erau jumătate turişti, jumătate localnici. Bineînţeles că toate discuţiile aveau ca subiect eclipsa şi fiecare încerca să exprime o părere cât mai personală sau o glumă cât mai originală.

La un metru de mine stătea un brav locuitor al Arieşeniului, pe la vreo 35-40 de ani, cu pălărie de paie învechită, haină ponosită, pantaloni găuriţi pe alocuri şi „adidaşi puma”. Îi completau imaginea un pahar de vodcă şi un pachet de Carpaţi fără filtru.

Omul avea un punct de vedere total diferit de al tuturor celorlalţi: „Terminaţi, mă, cu prostiile! Ce eclipsă? Nu fiţi proşti! Ce eclipsă credeţi voi că o să fie? Americanii o să prostească iar pe toată lumea cu televizoru’. Nu vă luaţi după ei!”

Nu glumea deloc. Câţiva dintre prietenii lui şi dintre turişti au încercat să-i explice fenomenul. „Nooo! Nu există! Astea iar îs ceva experimente de-ale americanilor. Altfel cum credeţi voi că se mişcă ele, planetele, aşa singure?” Treptat, lumea din bar s-a împărţit în două grupuri: cei care vroiau să-l convingă de realitatea eclipsei şi cei care se amuzau de necredinţa sa.

TVR transmitea live din celelalte ţări aflate pe traseul marii umbre. Nici asta nu l-a convins. „Trucaje! Pe cine cred ei că păcălesc! Vai de capu’ vost’! Nu fiţi proşti, mă!” Când eclipsa a ajuns deasupra noastră, am ieşit cu toţii în curte, încercând să vedem cât mai mult.

Arieşeniul nu se afla în zona de maximă vizibilitate a eclipsei, Soarele fiind acoperit doar în proporţie de 98%. Pe deasupra, mai era şi înnorat. Astfel că, în minutul culminant, cerul s-a întunecat puţin, ca şi cum ar ar veni brusc seara, după care s-a luminat din nou. Acela a fost momentul de glorie al omului, când tot ceea ce spusese până atunci devenea adevărul adevărat, adevărul suprem:

„No, inde-i eclipsa, ha? S-o-ntunecat numa’ puţin de ploaie şi gata! Nu-i nici o eclipsă! V-or prostit americanii pă tăţi cu experimentele lor!”, a mai zis cel care nu credea decât în lucrurile concrete şi palpabile, cum ar fi paharul de votcă sau ţigara din colţul gurii.

Mi-am adus aminte de omul care nu credea în eclipsă alaltăieri (11 septembrie 2001, n.a.), în timp ce vedeam la CNN cum se prăbuşesc turnurile World Trade Center. Mi-aş fi dorit atunci să fiu cu el în birtul din Arieşeni, iar omul să-mi spună că totul nu e decât un trucaj, o altă păcăleală a americanilor. Şi, Doamne, bine ar fi fost!

Lucian Cremeneanu

(Jurnal Bihorean, 13 septembrie 2001)