Etichete

, , , , , , ,

 

Tiberian Oradea 5

Pentru a contracara eticheta de „duşman al culturii” ce i-a fost aplicată în ultimul timp, Primăria a dat o comandă fermă: jazz! Şi s-a făcut jazz! A fost chemat Mircea Tiberian într-un concert cu intrarea liberă, ocazie perfectă pentru a testa limitele culturale ale oraşului. Doar 350 de persoane (0,17 % din orădeni) au venit miercuri, 21 mai, la Filarmonică, să-l asculte pe unul din cei mai celebri jazmani români. Împărţind onorariul artiştilor la audienţă, rezultă că pentru fiecare dintre spectatori Primăria a plătit 23 de lei. Eu, unul, mulţumesc pentru cadou.

Concertul a început într-o nefericită ciorbă de lumini: soare puternic prin ferestre, plus nepotrivitele reflectoare laterale, plus lumini albastre proiectate neinspirat pe background vişiniu. Dar intrarea celor trei muzicieni a deturnat atenţia. Hotărât parcă să-şi răzbune absenţa îndelungată din Oradea, Mircea Tiberian a început cu „The Storyteller”, o piesă de 13 minute prezentată în premieră absolută. Au urmat „The walls in our minds”, „Clasa muncitoare merge în paradis”, „Rwanda” şi, preferata mea, „Early Morning”.

Tiberian Oradea 1

Dacă bateristul Tavi Scurtu s-a limitat la a fi disciplinat şi exact, tânărul basist Michael Acker (25 de ani) a frizat transa de câteva ori, ba cu privirea pironită în partituri invizibile, ba cu pleoapele închise. La comanda pianului Bösendorfer, Tiberian, câştigător de trei ori al premiului pentru compoziţie al Uniunii Compozitorilor în anii ’90, s-a luat singur prizonier în lumea sa, cu stări de aparentă semi-absenţă şi priviri imposibil de decriptat. S-a exprimat însă perfect prin vârfurile degetelor.

Concertul a strâns un auditoriu bun, coagulat în jurul unui nucleu excelent – acel public de jazz, care ştie să puncteze virtuozităţile instrumentale şi momentele de vârf. De altfel, calitatea publicului a crescut constant pe toată durata concertului. După primele trei bucăţi, unii şi-au dat seama că nu se află în locul potrivit şi au spălat putina treptat. Astfel, scăzând vreo 20 de oameni plecaţi înainte de vreme, „valoarea” celor rămaşi a urcat spectaculos de la 23 la 25 de lei pe cap de meloman.

Tiberian Oradea 6

„O să plecaţi acasă pe lumină”, ne-a anunţat Tiberian aproape de final. A avut dreptate. Deşi jazzul nu se prea potriveşte cu lumina naturală, prin geamurile deschise soarele încă orbea. După o singură piesă de bis, concertul s-a încheiat nemţeşte, conform contractului. Entuziasmul nu a apărut în rândul publicului în cele 70 de minute, dar s-a simţit în schimb o uriaşă şi constantă undă de respect.

La final, am rugat câţiva amici să descrie recitalul cu un singur cuvânt: creativ (Andy Moroşanu), pesimist (Picky), decent (Dajka Attila), contemporan (Joe Balogh). Tiberian mărturisea într-un interviu că suferă fiindcă nu cântă cât ar putea. La Oradea, noi am fost cei care am suferit, din cauză că el n-a cântat cât am fi putut asculta. Ceea ce e mai mult bine decât rău. La fel ca şi cu vinul nobil, cu jazz-ul nu e bine să te îmbeţi.

Lucian Cremeneanu

Galerie foto