Mai e puţin şi începe campania. În curând ni se va proiecta pe toate ecranele minţii filmul „România Perfectă”, produs de partidul X, cu candidatul Y în rol principal şi cu sforarul Z în rol de regizor. Va fi o combinaţie mortală de zâmbete seducătoare, bătăi prietenoase pe spate cu prostimea, vise erotice cu reîntregire teritorială, erecţii economice şi happy-enduri lăcrimoase. Va fi cel mai frumos film produs vreodată în România, cu acces gratuit pentru toată lumea. Vei fi invitat politicos în sală, ţi se va pune în braţe punga de popcorn şi paiul de cola în gură, pentru că „tu, iubit alegător, meriţi tot ce e mai bun”.
Duminică seara, ora 9. Cartierul se pregăteşte de culcare. Mă plimb pe un trotuar liniştit, flancat la stânga de tufişuri, iar la dreapta de maşini aliniate la bordură, luminat vag de o lună zgârcită şi de câteva becuri stradale. „Să ştii că vine iarna azi sau mâine”, îmi zic şi parcă mă străbate o undă de frig. E linişte.
Ba nu, nu mai e nicio linişte. Un bufnet mă trezeşte din reverie. Biciclistul care trece pe stradă tocmai s-a prăbuşit pe asfalt la câţiva metri de mine. Mă încălzesc brusc şi alerg înspre el. Dar, cum ajung pe carosabil, surpriză! Alături e căzută la pământ o fată pe care n-o văzusem iniţial. Se pare că nici biciclistul.
Cam 8 din 10 români spun că pentru ei sexul nu e foarte important (statistica îmi aparţine). Ciudat, pentru că la cel mai mic semn de infidelitate sexuală în cuplu se spune „pa pa” şi se intentează divorţ. Când îţi taie unu’ calea în trafic fără să se asigure, tot sexul (cu el sau cu o parte din rudele sale, indiferent dacă-s în viaţă sau nu) e prima sancţiune. Chiar şi Prea-Supremul e pomenit în anumite acte. Sexul e dovadă de iubire, de posesiune şi de pedeapsă în acelaşi timp.
Fiecare concert mă impresionează într-un mod aparte. Unele mă lasă cu gura căscată, altele mă emoţionează, de la altele ies mut şi răvăşit. Se mai întâmplă şi să mă lase rece anumite cântări. De la concertul lui Bryan Adams de la Budapesta din 9 octombrie am ieşit entuziasmat. Motive, cu duiumul: politeţe, bun simţ, eleganţă pe scenă, decenţă în volumul sonorizării, naturaleţe în comunicare, muzicieni excepţionali şi o droaie de hituri.
„Hi! My name is Bryan”, s-a prezentat artistul, ca într-o emisiune de tinere talente. A fost salutat în cor de vreo 15.000 de suflete de toate vârstele. Canadianul îşi promovează în turneu noul album „Get Up!„. „Am 13 albume”, a spus mimând mândria unui puşti care se laudă cu trei note de 10 luate într-o singură zi, dar care, totuşi, vrea să pară modest. A fost doar unul din modurile în care Mr. Adams ne-a făcut să zâmbim, cu umor fin, inteligent, uşor auto-ironic. Buna-dispoziţie a lui şi a trupei s-a simţit în permanenţă. „Ne distrăm bine aici, pe scenă. Regret că nu vă pot spune toate glumele pe care le facem”, s-a scuzat între două cântece.
N-au fost doar zâmbete şi râsete, ci şi momente emoţionante, generatoare de lacrimi. Bryan Adams i-a dedicat „Here I Am” unei anume Evi, aflată în sală, care îi povestise într-un email cum tatăl ei, în ultimele luni de luptă cu cancerul, îi asculta melodiile ca parte a terapiei. S-a aplaudat mult, mult de tot după cântecul acesta. A fost şi primul moment acustic al serii, doar Bryan la voce şi chitară rece. A sunat atât de bine, încât nu m-ar fi deranjat să continue la fel pentru tot concertul.
Concertul, minimalist pe partea de lumini şi grafică scenică, a avut un moment de genialitate tehnică. Piesa „Somebody” (o ştiţi, aia cu „I need somebody, somebody like you”) a fost ilustrată de un videoclip făcut din selfie-uri alb-negru trimise de oameni din toată lumea. Cele 8 fotografii de la început s-au micşorat treptat, făcându-le loc altora, tot mai multe, tot mai mici, până când fiecare a ajuns un pixel pe imensul ecran. Iar din alternanţa de tonuri diferite a fundalului fiecărei fotografii s-a format imaginea live a lui Bryan Adams. Superb!
Pentru blues-ul „If Ya Wanna Be Bad Ya Gotta Be Good” artistul a căutat o dansatoare în sală. A găsit-o pe Ema, o brunetă frumoasă foc. S-au pus reflectoarele și camerele de filmare pe ea şi astfel s-a realizat live ilustraţia video. „Nu o cunosc pe Ema şi nu a fost nimic regizat”, s-a jurat Bryan la final şi l-am crezut fără reţineri. La bis-ul lung de 6 piese, sala s-a transformat în ring de dans. S-a cântat chiar şi din Eddie Cochran şi Elvis Presley. La ultimele trei cântece, trupa de acompaniament l-a părăsit, iar concertul s-a încheiat acustic cu „She Knows Me”, „Straight From The Heart” şi „All For Love”. Impecabil!
Un artist mare nu se construieşte doar cu multe albume. E nevoie de o droaie de calităţi artistice, dar mai ales umane. Bryan Adams pare să le aibă pe toate. Mă gândeam pe drumul spre casă că viaţa mea ar fi putut exista şi fără muzica lui. Dar, categoric, ar fi avut mult mai puţin farmec.
Cineva a fost foarte optimist când a crezut că banii pentru Cuminţenia Pământului se vor aduna prin subscripţie publică. Da, intenţia şi planul au fost frumoase, aproape poetice, dar finalitatea nu era greu de ghicit. M-a amuzat şi m-a întristat deopotrivă programul „Brâncuşi e al meu”. M-a amuzat naivitatea celor care l-au conceput, m-a întristat eşecul său previzibil. A fost atât de limpede că nu va funcţiona, că milioanele nu se vor strânge!
Ultima carte pe care am abandonat-o înainte de final, „Ghidul nesimţitului”, de Radu Paraschivescu, m-a enervat atât de tare cu descrierea specimenelor umane de care mi-e groază în viaţa de zi cu zi, încât i-am făcut vânt cu uşurarea unui suflet evadat din iad.
O senzaţie similară am avut la finalul spectacolului „Domnul Jurdan”, de Victor Ioan Frunză (foto), care a deschis FITO 2016. După vâlva şi secretomania create în jurul său mă aşteptam la ceva mai mult. Dar, recunosc, păcatul aşteptărilor este al meu, nu al spectacolului.
Oradea mi se pare, categoric, un oraş al toamnei. Primăvara li se potriveşte oraşelor tinere, zglobii, superficiale, vara celor care îmbie la turism estival şi lâncezeală, iarna dă bine pentru aşezările din munţi sau de la poalele lor.
Oradiei, în schimb, îi vine mănuşă toamna, poate nu întâmplător cel mai rafinat anotimp dintre cele patru. Lipsită de zloata primăverii, de arşiţa verii şi de gerul ascuţit al iernii, toamna ne setează întotdeauna termostatele inimii pe modul „ideal”.
TEXTE, FAZE SI POVESTI 