Inna, mall-ul şi poporul

Etichete

, , , , , , , ,

 

 

Inna 2

Concertul Innei din Lotus Center a început cu o mică confuzie: câţiva dintre spectatori au confundat-o pe Beatrice, prezentatoarea evenimentului, cu Inna. O confuzie oarecum justificată. Diva orădeancă a urcat pe scenă într-un deux-pieces negru îndrăzneţ, cu grad de transparenţă 99%, făcut parcă special să bântuie visele taţilor din public. Dar lucrurile s-au limpezit când moderatoarea a îndemnat publicul s-o strige pe artistă. „Inaaaaaaa!”, a răsunat din mii de piepturi de copii, ca la o imensă serbare de 1 Iunie. Şi aşa a apărut pe scenă Inna cea adevărată.

Citeşte mai departe

2% pentru Alessia

Etichete

, , , , ,

Alessia

Viaţa ei nu este ca a noastră, nici ca a altor copii. Nu se joacă, nu aleargă, nu sare de colo colo ca un copil neastâmpărat. Alessia suferă de tetrapareză spastică.

După ce i-am descoperit fotografiile am înţeles ce luptă imensă dă zilnic pentru un simplu pas. Deşi nu am întâlnit-o niciodată, am hotărât ca 2% din impozitul meu pe profit din 2014 să meargă spre ea. Iar dacă 10 din prietenii mei mi se vor alătura, voi fi cel mai fericit.

Iată ce trebuie să scrieţi pe formularul 230 către ANAF:

Continuă lectura

Eminescu şi mai cum?

Etichete

, , , , , , , ,

mihai-eminescu1

Dragostea de Eminescu ne este mai mult impusă decât născută firesc. Aniversările şi comemorările sale par, de cele mai multe ori, sarcină de serviciu. Oamenii sunt duşi la statuile poetului, cu coroane şi jerbe, apoi la colocvii sau spectacole, după care se grăbesc acasă unde au lucruri mult mai importante de făcut. Doar cei care îl preţuiesc din inimă mai rămân la o agapă să-i recite versurile sau să-i dezbată ideile.

Mihai Eminescu nu este un produs colectiv al românilor şi României, ci, mai degrabă, o fericită excepţie. Conştientizarea valorii unui om nu este un atu al maselor, mai ales când omul le este contemporan. Abia după reîntoarcerea în pământul sfânt al patriei poate fi transformat în icoană, fiindcă atunci nu mai reprezintă un pericol nici pentru funcţii, nici pentru orgolii. Geniile n-au fost niciodată înţelese de vulg şi tocmai ăsta e rolul geniilor.

Citeşte mai departe

Căsătoria dăunează grav libertăţii („Căsătoria”, de Gogol)

Etichete

, , , , , , , , , , , , , ,

Casatoria

De la stânga la dreapta: Petre Ghimbăşan, Emil Sauciuc, Georgia Căprărin, Ion Abrudan, Daniel Vulcu, Sebastian Lupu, Pavel Sîrghi, Anda Tămăşanu, Mirela Niţă Lupu, Elvira Platon Râmbu. (foto Remus Toderici)

Succesul premierei spectacolului „Căsătoria„, de Gogol, montat la Teatrul Regina Maria Oradea, nu poate fi pus la îndoială. S-a râs, s-a aplaudat între scene şi s-au luat 4 minute şi jumătate de aplauze la final, record absolut pentru o premieră din ultimele două stagiuni. Strădaniile unor bărbaţi de a cuceri o femeie, teama şi sfioşenia acesteia, precum şi implicarea peste măsură a peţitorilor de profesie creează o poveste plină de haz, uşor de urmărit şi de reţinut. Mai greu de reţinut sunt, însă, numele absolut înfiorătoare ale câtorva personaje: Panteleimonovna, Podkoliosin, Kocikariov, Anucikingere sau Jevakinrină.

Citeşte mai departe

Semne bune anul are?

Etichete

, , , , , , , ,

Inna

Au trecut şi sărbătorile. Jertfele ritualice obligatorii din rândul populaţiei porcine au fost duse la bun sfârşit, iar condamnaţii la moarte au fost mâncaţi. Brazii ofiliţi au ajuns la gunoi, copiii plâng deja pentru alte cadouri, iar părinţii lor s-au reapucat să câştige bani pentru ele. Beţiile s-au rărit, alcoolul se disipează treptat din sânge, viaţa reintră pe un făgaş normal. Cu toţii suntem mai buni acum şi, până la următorul post, cel al Paştelui, putem să ne întoarcem la toate obiceiurile noastre culinare şi culturale (ne)sănătoase.

Continuă lectura

Atac cu stil

La un laborator radio pe care l-am ţinut pentru studenţii de la jurnalism din Oradea, le-am cerut mai tinerilor colegi să scrie câte un editorial de 1 minut pe tema atacurilor de la Paris. În contradicţie cu tot ce le spusesem înainte, de data aceasta i-am rugat să fie subiectivi, dar şi să-şi asume opiniile. Uneia dintre studente, posesoare de blog de fashion, i-am sugerat abordarea atacurilor din punctul de vedere al unui analist vestimentar. Reuşita ei de a fi senină, amuzantă şi, totuşi, critică faţă de îngrozitoarele fapte poate fi citită mai jos. Vă rog să înţelegeţi că este vorba de un exerciţiu jurnalistic extrem, care nu şi-a propus insulta sau nedelicateţea faţă de un subiect atât de sensibil. (Lucian Cremeneanu)

Atac cu stil

În afară de cele 12 cadavre din redacţia Charlie Hebdo lăsate în urma lor, frații Kouachi au lăsat și o prețioasă lecție de fashion răufăcătorilor din întreaga lume. Suntem în secolul XXI, când nici măcar teroriştii nu se pot prezenta oricum în faţa opiniei publice. Să nu uităm că vestimentația spune multe lucruri despre purtător, iar prima impresie contează.

Continuă lectura

Pasărea Rock, folk şi ceva country (Oradea, 21 decembrie 2014)

Etichete

, , , , , , , , , , ,

Această prezentare necesită JavaScript.

Concertul Pasărea Rock din Oradea ar fi fost mai bun:

  • …dacă ar fi avut un sunetist mai atent. E inadmisibil să îl ai pe Ţăndărică la tobe şi să nu construieşti toată arhitectura de sunet în jurul lui până trăzneşte toată sala. În unele momente tobele parcă sunau unplugged. Pe lângă asta, chitarele au fost prea în faţă, basul a fost prea discret, solourile lui Cristi Gram s-au auzit mult mai tare decât ale lui Teo Boar.

  • …dacă publicul era mai pregătit pentru piesele din prima parte (Vasiliscul şi aspida, Pasărea Calandrinon, Uciderea balaurului). E drept că nici versurile lor nu-s făcute pentru a fi reţinute uşor.

  • …dacă muzicienii şi-ar fi permis să vină la Oradea cu avionul, ca să nu fie obosiţi după un drum cu autocarul de la Bucureşti, oboseală care s-a cam simţit.
  • …dacă biletul ar fi fost un pic mai ieftin, ceea ce ar fi adus, probabil, mai mulţi spectatori. Totuşi, comparat cu 40 de lei, cât am plătit eu la Fuego :), biletul de 60 de lei pentru Pasărea Rock pare o bagatelă.

  • …dacă nu s-ar fi fumat în sală pe timpul cântării.

Concertul Pasărea Rock din Oradea ar fi fost mai slab:

Continuă lectura