O înmormântare

Etichete

, ,

O inmormintare

O înmormîntare într-un sat clujean, într-o zi de iarnă. Un popă rotofei, pentru care dramele fac parte din rutina zilnică, alături de doi cantori catastrofali, pentru care falsetul e virtute. În sicriu, o femeie bună, care a avut doar vorbe calde pentru mine în puţinele rînduri în care ne-am întîlnit. În urmă cu exact o lună i-am strîns mîna, am pupat-o pe obraji şi i-am urat sănătate. N-a fost să fie.

Din cauză că dogma îi cere să cînte în loc să vorbească, preotul lungeşte propoziţiile şi cuvintele la maxim. Vreo 40 de oameni îl ascultă. Cei din spate povestesc, la fel ca şcolarii indisciplinaţi. Singura care plînge e fiica femeii. O fetiţă de nici un an, îmbrăcată în roz, e pata de culoare în supărarea cenuşie. Mie îmi e frig. Tremur în soare, încercînd să mă încălzesc.

Continuă lectura

Legea compensaţiei

Etichete

, ,

Mic-mic, mai mic decît un ou de găină, cu nişte cioturi de aripi şi negru tăciune.

Azi, pe la prînz, una din păsărelele din colivie era căzută de pe bara unde îşi făcea veacul. Penele de gălbenuş stăteau nemişcate pe grilajul metalic. Era ţeapănă, cu abdomenul tare ca piatra. Cauza morţii: necunoscută. Masculul verzui a rămas din nou singur, după ce prima l-a părăsit prin zbor liber.

Cîteva ore mai tîrziu, cîinele şi pisica ne-au atras atenţia asupra unui pui de pasăre sălbatică, apărut din neant în curte. Mic-mic, mai mic decît un ou de găină, cu nişte cioturi de aripi şi negru tăciune. Mi-am dat seama că la etatea lui nu venise de bună voie, ci picase din vreun cuib. În copacii de frangipani care ne fac umbră ştiam că nu e niciunul. Am identificat însă un piuit similar cu al junelui în tufele de pe gard. Le-am explorat vreo jumătate de oră, dar mi-a fost imposibil să găsesc cuibul.

Se întuneca, aşa că l-am luat în casă. I-am dat să mănînce gălbenuş de ou, semn de canibalism curat, iar apoi n-a mai vrut să coboare din palma mea. Mi-am amintit cît s-a chinuit Jerry să-i demonstreze unui pui de raţă că Tom nu-i mă-sa. Sper să nu fie la fel. Acum doarme într-o cutie încălzită de un bec, un strălucitor înlocuitor pentru căldura cuibului pierdut.

Între timp am aflat că specia se numeşte kruwok, o pasăre sălbatico-domestică. Adică e sălbatică, dar trăieşte aproape de aşezările oamenilor. E renumită pentru ciripitul foarte melodios. Deci, muzica e asigurată în caz de supravieţuire.

UPDATE: L-am cîntărit pe june – 11 grame!

Vîntul, zidul, zmeul… Ce ironie!

Etichete

, ,

Universul a făcut vîntul, omul a făcut zidul, copilul a făcut zmeul. Cînd toate acestea s-au întîlnit ironic, Dumnezeu a zîmbit amar.

Un zmeu stă agăţat de cîteva săptămîni în gardul temutei închisori din Kerobokan, Bali. Semn că libertatea, oricît de înălţătoare ar fi, tot se termină cîndva.

Groaznicul accident de tren care nu a avut loc

Etichete

, , , , , ,

Se împlinesc azi, 29 iulie 2012, 19 ani de la prima emisie a Radio Sonvest Oradea, de numele căruia mi-am legat şi eu destinul pentru vreo 5 ani.

Anii de pionierat ai radioului pivat din România au fost fantastici. La Sonvest, libertatea la microfon era totală, entuziasmul realizatorilor era maxim (scădea puţin doar în ziua de salariu), reacţia ascultătorilor era excepţională, pofta de muzică imensă, iar audienţa de peste 80% pare astăzi de domeniul incredibilului.

Ca în orice redacţie media, viaţa în spatele microfoanelor închise era la fel de fascinantă ca cea „on air”. De cîte ori ne întîlnim cu foştii colegi, povestim ore în şir şi rîdem de toate trăznăile pe care le făceam. Una din întîmpările mele favorite devine azi, de ziua radioului, publică.

Aici Radio Sonvest Oradea. La microfon Lulu Cremeneanu.

Eram de serviciu într-o noapte, prin ’95-’96, împreună cu Mircea Costea, la tehnic, şi cu L, o simpatică domnişoară, aflată în probe pentru angajare. O adolescentă cu ochi incredibil de albaştri şi un păr blond, ondulat, care încadra o faţă de sfîntă, radiind a bunătate şi puritate. L iubea Radio Sonvest ca pe propria familie şi îşi dorea să ne fie colegă mai mult decît orice.

Era cam ora 2, terminasem emisiunea, iar pe post curgea muzică fără publicitate. Trebăluiam la turnul de deckuri din emisie, căutînd ceva melodii, Mircea veghea leneş mixerul, iar era în camera microfoanelor, fresh ca după un somn de 8 ore, păzind telefoanele. La un moment dat, Mircea s-a ridicat să meargă la toaletă. O idee necurată mi-a venit pe loc. I-am spus să sune în studio de pe telefonul interior din secretariat, să spună că e de la Gara CFR şi să anunţe că a avut loc un groaznic accident ferovoar, soldat cu 30 de morţi şi 120 de răniţi. Am hăhăit amîndoi reţinut, diavoleşte, ca două personaje negative din desene animate şi a ieşit.

Citeşte mai departe

Ciocnirea necivilizaţiilor

Etichete

, , ,

Zilele trecute, în Ocean Park, un parc de distracţii din Hong Kong. Stăteam la coadă să mă dau într-un rollercoaster. Mă aflam chiar aproape de zona de îmbarcare. În prima linie, în dreptul uneia dintre banchete aştepta o chinezoaică, iar în faţa ei o musulmancă, acoperită integral cu burqa, veşmîntul negru specific. Avea totuşi faţa descoperită. Era frumoasă.

Citeşte mai departe

Distracția și auto-distracția

Etichete

, , , ,

O zi petrecută în Disneyland nu este numai o ocazie de a vedea cum se distrează cei care nu știu cum să se distreze singuri și așteaptă să-i distreze alții, ci și de a asista la un fantastic exercițiu de întrepătrundere socială și culturală.

Am asistat ieri, în Disneyland-ul din Hong Kong la o scenă excepțională prin modul în care a pus alături două extreme – un grup de adolescenți exuberanți din Africa de Sud, puși pe șotii de bun gust, și o pereche de prietene chinezoaice serioase, prea-sfioase și neprihănite.

Citeşte mai departe

Campionatul European din Bali

Etichete

, , , , , , , ,

De cîteva zile încoace, pare că s-au deschis consulate şi ambasade noi în Bali.  Sincer, asta mi-a trecut prima dată prin cap cînd am văzut insula plină de steagurile Germaniei, Spaniei, Italiei şi Franţei. Apoi mi-a picat fisa – a început Campionatul European.

Citeşte mai departe