Prima întîmplare. Un angajat al metroului stătea pe peron cu un fel de placă metalică în mînă. După ce trenul a oprit, omul a desfăcut placa și a transformat-o într-o mică platformă. A așezat-o jumătate în vagon jumătate pe peron și a așteptat răbdător să iasă un tînăr în scaun cu rotile. După ce tînărul a ieşit, angajatul a împachetat mini-platforma şi a dispărut. Am întrebat-o imediat pe Chie, gazda noastră japoneză, de unde știa angajatul metroului că omul în cărucior avea să coboare în stația asta, la ora asta și exact pe ușa asta.

citeşte mai departe

Prin anii ’80 făcea furori un banc:

Bade Ioane din Hidişelu de Sus (sat bihorean aflat lîngă Hidişelu de Jos, pentru necunoscători) se duce la gară şi cere un bilet de tren pînă la Tokyo. Pentru că nimeni de la gara din Hidişelu de Sus nu auzise cuvîntul acesta, se constituie o comisie formată din casieră, şeful de tură, şeful gării şi profesorul din sat, se consultă atlasul geografic şi se lămureşte problema: Tokyo e un oraş din Japonia. Pînă la urmă, Ioane al nostru îşi primeşte biletul şi pleacă fericit în concediu. După două săptămni petrecute în capitala niponă, bade Ioane se duce la gara din Tokyo şi cere un bilet pînă la Hidişel. Vînzătorul, consultînd ecranul computerului, îl întreabă:

– Doriţi pînă la Hidişelu de Sus sau pînă la Hidişelu de Jos?

Mi-am amintit bancul acesta, atît de reprezentativ pentru diferenţele dintre români şi japonezi, după două zile de străbătut măruntaiele pămîntului. Atunci am realizat că şi aici există un Tokyo de Sus, cu zgîrîie nori şi lumini orbitoare, şi un Tokyo de Jos, un oraş paralel, subteran, cu sute de kilometri de tunele şi staţii de metrou. Ca vizitator, te simţi ca într-un film SF, în care descoperi o întreagă civilizație care trăiește sub pămînt.

citeşte mai departe

Jogging şi ciclism de duminică pe lîngă grădinile Palatul Regal.

Un lucru care m-a frapat în Tokyo încă de la primii paşi este calitatea neobişnuită a aerului. Dintre oraşele mari pe care le-am vizitat pînă acum, Tokyo este nu numai cel mai mare şi mai populat, dar şi cel mai puţin poluat. Aerul bun se simte la respirat şi chiar se vede cu ochiul liber, pentru că la tot pasul sunt oameni care aleargă sau pedalează.

Un aer prea curat pentru un oraș cu 16 milioane de locuitori, mi-am spus. O fi de la faptul că cei mai mulți oameni folosesc excepționalul transport în comun și ecologica bicicletă? O fi de la automobilele hybrid, tot mai multe la număr? De la stricteţea cu care se controlează emisia de gaze a maşinilor clasice? Sau de la miile de hectare de parcuri? Cel mai probabil, de la toate astea la un loc.

citeşte mai departe